Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 martie 2004
other · respins
Radu Alexandru Feldman
Respingerea propunerii de a se introduce pe ordinea de zi un punct cu probleme organizatorice
Discurs
M„ rog, Ómi pare r„u c„ nu pot fi de fiecare dat„ pe gustul dumneavoastr„.
Dar vreau s„ v„ spun c„ exist„ momente Ón care oric‚t de pl„cut sau nepl„cut este un adev„r, el trebuie rostit cu voce tare. Nu mi-a∫ fi permis s„ etichetez pe nimeni ∫i, cu at‚t mai pu˛in, ni∫te mini∫tri cu titlul de bufoni. Nu am f„cut dec‚t s„ reproduc o sintagm„ pe care presa a pus-o Ón circula˛ie ∫i care, Ómi pare foarte r„u, surprinde pozi˛ia nefericit„ ∫i neproductiv„ pe care
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 16/2.III.2004 s-au angajat ace∫ti membri ai Executivului. Dac„ aceste discu˛ii ar r„m‚ne numai Óntre noi, dac„ aceste discu˛ii ar r„m‚ne sub cupola Senatului putem spune c„ avem dreptul s„ r„m‚nem fiecare prizonier pozi˛iilor noastre. Dar c‚nd ni se atrage aten˛ia ∫i c‚nd ni se spune: îSunte˛i datori s„ ˛ine˛i cont de ce v„ repro∫„m“ ∫i nu facem dec‚t s„ r„st„lm„cim adev„rul, da˛i-mi voie s„ cred c„ eu sunt dator ∫i fa˛„ de colegii mei, ∫i fa˛„ de electorat, ∫i chiar fa˛„ de dumneavoastr„, distin∫i colegi, s„ spun adev„rul, oric‚t de nepl„cut este. A∫ fi vrut s„ supun aten˛iei dumneavoastr„ o tem„ mult mai pu˛in st‚njenitoare ∫i mult mai pu˛in dureroas„ dec‚t aceste pagini, dar aceste pagini reflect„ adev„rul. ™i a∫ vrea s„ v„ mai spun ceva. Nu uita˛i c„ ∫i oamenii care sunt Ón P.N.L. ∫i Ón Partidul Democrat, mul˛i dintre dumneavoastr„ a˛i fost membri Ón aceste dou„ partide, ˛in la fel de mult la onoarea, la credibilitatea, la stima pe care cu to˛ii o pretindem de la ceilal˛i. Œn momentul Ón care despre membrii Partidului Na˛ional Liberal ∫i despre membrii Partidului Democrat se vorbe∫te Óntr-un limbaj f„r„ precedent Ón Rom‚nia democrat„, nu ne cere˛i ∫i nu a∫tepta˛i de la noi s„ v„ mul˛umim ∫i s„ r„m‚nem cu gurile Ónchise.
V„ mul˛umesc pentru aceast„ precizare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.