Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 martie 2004
other · respins
Mihail Lupoi
Respingerea propunerii de a se introduce pe ordinea de zi un punct cu probleme organizatorice
Discurs
M„ simt Óncurajat de colegi dup„ regimul de o s„pt„m‚n„.
Domnule pre∫edinte,
Doamnelor ∫i domnilor colegi,
Mo˛iunea nedepus„ Ónc„ la Bucure∫ti a trecut la Bruxelles.
Iat„ ce am auzit azi-diminea˛„ din gura unui coleg: îGura p„c„tosului adev„r gr„ie∫te!“; este prima reac˛ie ce-˛i vine Ón minte, dar ast„zi v„ voi vorbi de o alt„ mo˛iune, cea la care ne-a Ómpins Televiziunea ANTENA 1 prin testul de supravie˛uire pe care l-a urm„rit timp de o s„pt„m‚n„.
Nimic nu e mai adev„rat ∫i mai acuzator pentru un Guvern dec‚t tragedia demnit„˛ii umane pe care o tr„iesc zilnic mii ∫i mii de rom‚ni. Cu at‚t mai grav apare fenomenul c‚nd ˛ara este condus„ Ón totalitate, de la primul-ministru la ultimul ∫efule˛ din provincie, de un Partid a∫a-zis Social Democrat.
Democrat, pentru c„ permite fiec„rui rom‚n s„-∫i c‚rpeasc„ ciorapii, s„ caute prin gunoaie, s„ se Ómbrace de la second-hand, s„-∫i mai pun„ o hain„, c„ci tocmai s-a debran∫at, ∫i s„ a∫tepte aloca˛ia copiilor pentru a mai pl„ti din datorii ca s„ nu se trezeasc„ sub cerul liber. Social, c„ s-a g‚ndit s„ dea un pa∫aport fiec„rui rom‚n
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 16/2.III.2004 ∫i libertatea ca Óntre dou„ recolte de c„p∫uni s„ mai dea cu cioarda sau s„ Óntind„ m‚na prin Europa, bineÓn˛eles, f„r„ viz„.
Noroc c„ dup„ fiecare zi vine noaptea ∫i s„ mai treac„ frigul ∫i plictiseala rom‚nul se trateaz„ cu aspirina s„racului, tratamentul d„ rezultate, cre∫te exportul ∫i astfel tineretul are ∫ansa de a intra Ón Europa, chiar dac„ pe lista de adop˛ii, iar Guvernul Ó∫i mai pl„te∫te astfel indulgen˛ele ob˛inute de la Œnaltele Por˛i.
Œn testul de supravie˛uire organizat de **Antena 1** s-a luat Ón calcul salariul minim pe economie Ón valoare de 2.800.000 lei din care r„m‚n cura˛i cam 2.500.000, echivalentul venitului minim garantat prin Legea nr. 416/2001 pentru o familie de 4 persoane.
Ar fi de r‚s dac„ nu ar fi tragic. Am Óncercat s„ tr„iesc la limita minimei demnit„˛i, omul fiind altceva dec‚t un animal care numai m„n‚nc„ ∫i bea, mai are ∫i copii, se mai spal„ din c‚nd Ón c‚nd, chiar dac„ cu ap„ rece ∫i, culmea neru∫in„rii, se mai ∫i Ómboln„ve∫te de un simplu guturai, c„ci o boal„ adev„rat„ Ól duce la faliment sau direct la cimitir.
™i astfel, dup„ cum spune o candidat„ la Pre∫edin˛ie, deja anun˛at„: îVom intra Ón Europa cu picioarele Ónainte!“ îAsta ∫i facem doamn„, dar cine duce coliva?“, comenta o cunoscut„ ziarist„ cu har. A∫ parafraza-o spun‚nd c„ nu avem cu ce face coliva.
Este evident pentru orice om de bun-sim˛ c„ nu se poate tr„i cu o asemenea sum„, mai precis cu 400.000 de lei pentru o s„pt„m‚n„. Nu ∫tiu ce au vrut s„ demonstreze ceilal˛i colegi, dar demonstra˛ia lor a sfidat realitatea.
Probabil c„ se poate supravie˛ui cu p‚ine, cu usturoi ∫i cu sl„nin„, dar scopul testului era s„ vedem dac„ se poate tr„i zi de zi, nu o s„pt„m‚n„.