Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 septembrie 2014
other · retrimis
Florian Popa
Discurs
Mă simt puțin obligat să iau cuvântul, având în vedere că comisia din care fac parte a respins această inițiativă, care, la prima vedere, într-adevăr, pare tentantă. O singură observație am de făcut: nu cred în ideea aceasta a depolitizării Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pentru că e o idee care nu ar trebui să apară într-o discuție în Senatul României. Și spun asta pentru că sistemul de sănătate, în ansamblul lui, nu poate fi politizat. Niciun element, nicio verigă a acestui sistem nu are cum să fie politizată.
Această alegere democratică, să spunem, a conducerii Casei poate ar avea un efect benefic, dar nu ar însemna neapărat depolitizarea.
Susțin în continuare poziția Comisiei pentru sănătate, având în vedere că consider că, la acest moment, a lua o astfel de decizie nu ar fi o treabă chiar foarte potrivită pentru sistem.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.