Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 noiembrie 2018
procedural · adoptat tacit
Vlad Tudor Alexandrescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 12
Discurs
Mulțumesc că restabiliți ordinea în sală.
Deci revin la această situație. Situația nu este gravă în momentul de față, pentru că a fost vot pozitiv pe toate cele patru legi, în unanimitate, dar ar putea crea un precedent periculos.
Decizia Curții Constituționale invocată nu poate fi o..., nu este opozabilă, pentru că tocmai spune că aceste elemente de tehnică legislativă nu încalcă Constituția și nu încalcă..., și nu sunt motiv pentru neconstituționalitate la un eventual atac la Curtea Constituțională.
Faptul că, în practica ei de tehnică legislativă, Comisia pentru învățământ, nu de acum, dintotdeauna, a examinat proiectele legislative unul câte unul și a dat rapoarte pentru aceste proiecte unul câte unul, astfel încât la plen inițiativele să ajungă și ele una câte una și să primească votul senatorilor în cunoștință de cauză, mi se pare o practică corectă, pentru că ea respectă voința senatorilor și dreptul la inițiativă legislativă garantat prin Constituția României.
Așa încât, ca senator, o să mă pronunț în continuare pentru această practică, pentru că ea permite grupurilor parlamentare să analizeze fiecare lege în parte.
În momentul de față avem prevederi distincte, cusute într-un singur proiect legislativ.
În ceea ce privește noțiunea de obiect de reglementare la care face trimitere Legea nr. 24/2000, noțiunea de obiect de reglementare este destul de greu de interpretat. Obiectul de reglementare nu e neapărat titlul legii pe care acea inițiativă o modifică. Obiectul de reglementare poate fi înțeles, într-un mod mai specific, ca intervenția precisă pe care o propune proiectul de lege sau inițiativa legislativă.
Legea educației naționale, Legea nr. 1, este o lege imensă, cu aproape 300 de articole, cu o vastitate de aplicații.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.