Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 aprilie 2017
Declarații politice · respins
Márton Árpád Francisc
Discurs
Mai departe. Totodată, Domnia Sa susține că aceste 25 de state s-au depărtat de Uniunea Europeană. Înseamnă că am rămas noi cu Luxemburgul? E adevărat că și Luxemburgul are cu totul altă formulare a acestei prevederi penale decât am avut-o noi; este mult mai aproape acum ceea ce avem noi de ceea ce are Luxemburgul.
Totodată, trebuie să vă spun că, așa cum și în primele intervenții ale Domniei Sale a vorbit pe lângă textul legii, încercând să acrediteze niște idei care n-au nicio legătură cu textul legii, o face și acum, mă rog, mai schimbat.
Trebuie să vă spun că prevederea care a existat în vechiul cod a fost găsită a fi neconstituțională, nu pentru că nu s-a folosit cuvântul „profesionist” în loc de „comercial”, ci tocmai pentru faptul că s-a găsit din partea Curții Constituționale că este o formulare vagă care nu poate fi aplicată. Mai mult, poate fi aplicată abuziv de oricine împotriva oricui.
Ca atare, din această cauză a fost găsită neconstituțională, dacă am fi înlocuit „comercialul” cu „profesionistul”... Mă întreb: în afară de juriștii care au participat la modificarea Codului civil, cine se gândește la înțelesul din noul Cod civil al cuvântului „profesionist”, când este vorba de relația dintre profesioniști? Tot neconstituțional ar fi, dacă citiți motivarea din decizia Curții Constituționale.
Mai mult, trebuie să spun de la acest microfon, tot pentru a vă informa, că nici textul inițial, pentru care a fost retrimis la comisie – deci prima variantă care a ieșit din dezbaterea comisiei –, n-a avut acele pericole care au fost susținute aici, pentru că, prin lenea asumătorului acelui cod penal, noi, toți, suntem funcționari publici, și prin art. 308 toată țara a devenit funcționar public.
Deci acesta a fost cel mai mare păcat al acestei legi și al art. 301, iar cine, mă rog, nu cunoaște elementele de bază juridice sau nu-i convin elementele de bază juridice, adică ce înseamnă niște cuvinte, ca să zic așa, de exemplu „interesul public”, poate distorsiona aceste elemente, dar să fie pe înțelesul tuturor.
Conform noului Cod penal, prin „funcționar public” se înțelege orice persoană în funcție de conducere, indiferent dacă este într-o instituție publică, o societate comercială sau o asociație civică, în momentul când are orice fel de relație cu banii bugetați de la stat.
Vă dau un exemplu: un farmacist, proprietar al farmaciei proprii, are relație cu banul public? Are, pentru că se cumpără de la el niște medicamente, majoritatea sumelor compensate de stat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.