Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 iunie 2013
procedural · respins
Mihai Ciprian Rogojan
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
„Mai multă atenție pentru viitorul copiilor” Stimați senatori,
După cum bine știți, sâmbătă, 1 iunie, am sărbătorit Ziua Internațională a Copilului, zi ce marchează acordul internațional pentru inițierea de măsuri în vederea combaterii sărăciei, a exploatării în rândul copiilor și a respectării drepturilor acestora.
Doresc, pe această cale, să transmit gândurile de bine către toate familiile care își îngrijesc copiii cu demnitate și respect față de noua viață, familii pentru care respectarea drepturilor copiilor nu reprezintă o obligație, ci un act de iubire necondiționată, familii care își formează copiii în spiritul libertății, păstrându-le în același timp inocența.
Toți părinții încearcă să păstreze cât mai mult candoarea și visurile copilăriei, în așa fel încât să le asigure copiilor o dezvoltare armonioasă ca adulți. Din păcate, există situații în care poveștile nu se termină cu triumful binelui și mă refer aici la situația delicată a copiilor abuzați sexual. Este îngrijorătoare creșterea numărului cazurilor de copii abuzați sexual și voi da aici exemplul alarmant al județului Prahova, unde numai în ultimele cinci luni s-au confirmat 17 astfel de cazuri.
Stimați colegi,
Nu putem rămâne indiferenți la astfel de nedreptăți! Abuzurile de acest gen trebuie sancționate în conformitate cu gravitatea răului produs și trebuie să realizăm condițiile în care astfel de fapte să nu se mai repete!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.