Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 octombrie 2011
Informare · Trimis la votul final
Roberta Alma Anastase
Discurs
Mai sunt alte intervenții? Nu.
Atunci, discutăm amendamentele admise.
Titlul legii – Lege pentru modificarea anexei la Legea nr. 174 din 2010 privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului și din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava, în domeniul public al municipiului Suceava și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Suceava, județul Suceava.
Observații?
Nu sunt.
Adoptat. La punctul 2, observații? Nu sunt. Anexa. Dacă sunt observații la anexă? Nu sunt.
Atunci, urmează votul final.
Proiectul de lege privind plata de către Autoritatea Electorală Permanentă a cotizației anuale de membru cu drepturi depline al Asociației Oficialilor Electorali Europeni.
Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul? Nu.
Raportul comisiei, vă rog. Doamna președinte Barna.
## **Domnul Marian Muhuleț** _– vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente_ **:**
Mulțumesc, doamnă președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
Autoritatea Electorală Permanentă susține punctul de vedere favorabil al Guvernului și al comisiei, așa cum a fost prezentat.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.