Monitorul Oficial·Partea II·7 iunie 2004
other · adoptat
Augustin Lucian Bolca∫
Discurs
## Mare, Óntr-adev„r!
Œn primul r‚nd, da˛i-mi voie s„-i felicit pe colegii din Comisia de cultur„, care au f„cut o opera˛iune extraordinar„ de îsalubritate“, dac„ vre˛i, ∫i s„ apreciez c„ nu ne afl„m Ón prezen˛a unei modific„ri a unei legi, ci Ón prezen˛a unei legi noi. Mie nu-mi plac lucrurile c‚rpite, nici Ón via˛„, nici Ón dragoste, a∫a c„ a∫ fi preferat s„ ne afl„m Ón prezen˛a unei legi cu totul noi, pe care am fi apreciat-o m„car prin savoarea nout„˛ii sale. Este o sugestie!
Œn al doilea r‚nd, vreau Óns„ s„ regret c„ distin∫ii no∫tri colegi din Comisia de cultur„ s-ar p„rea c„ Ón ultima perioad„ manifest„ ori un soi de repulsie, ori poate mai bine un soi de team„ fa˛„ de elementul juridic. Pentru c„ o asemenea lege, sc„pat„ controlului unui aviz al Comisiei juridice, nu este ∫i nu poate s„ fie viabil„.
Exist„ multiple exemple. Mi-am notat c‚teva, dar nu o s„ v„ re˛in aten˛ia, pentru c„ unul dintre ele este dirimant. Este ceea ce domnul ministru Gaspar nu mi-a ponderat ∫i corect Ón fa˛a Domniilor voastre: succesiunea de legi penale.
Nu este vorba numai de o succesiune de legi penale, ci este vorba de o succesiune de concep˛ie. Œn primul r‚nd, v„ rog s„ constata˛i c„ Ón corpul acestei legi se stabilesc sanc˛iuni penale pentru diverse Ónc„lc„ri de lege. Este Ómpotriva concep˛iei Codului penal pe care l-am votat noi, care se vrea o reglementare unitar„,
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 82/7.VI.2004 Ónglob‚nd toate domeniile. ™i din acest punct de vedere avem un capitol intitulat îDelicte contra propriet„˛ii intelectuale“. Orice fel de alt„ sanc˛iune care nu este prev„zut„ Ón acest proiect al Codului penal pe care l-am votat este nul„ ∫i neavenit„. F„r„ a mai socoti c„ se face vorbire despre sanc˛iuni care nu mai exist„ la ora actual„, vorbindu-se de sanc˛iunea cu amenda penal„, care nu mai exist„ Ón sistemul pedepselor noastre, exist‚nd numai amenda sub forma zilelor-munc„, ceea ce nu este prev„zut aici.
M-a∫ opri ∫i la alte aspecte juridice care se raporteaz„ la aspecte succesorale, contractuale, dar v-a∫ r„pi prea mult timp pentru o propunere simpl„: restituire pentru avizul Comisiei juridice.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.