Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 martie 2009
Declarații politice · adoptat
Iuliu Cosmin Coman
Discurs
mare parte, problemele centrului istoric al Timișoarei, însă nu în totalitate, dar în legătură cu această sumă trebuie să ținem cont că jumătate din ea este nerambursabilă, iar jumătate este cea care va trebui dată înapoi într-un termen scadent de până la 30 de ani.
Vă rog să aveți în vedere și să votăm această ordonanță de urgență, fiind și Cameră decizională, astfel încât întreaga sumă să poată fi folosită de municipalitate, respectiv de orașul Timișoara.
Mulțumesc.
## Mulțumesc.
Prin acest acord, Guvernul Republicii Federale Germania oferă Guvernului României posibilitatea accesării unui credit în valoare totală de 3 milioane de euro, cu o scadență la 30 de ani și cu 10 ani perioadă de grație.
De asemenea, Guvernul Republicii Federale Germania oferă și o sumă rambursabilă, în valoare de 3 milioane de euro, pentru proiectul „Infrastructură comunală, faza II”, în vederea renovării centrului istoric al orașului Timișoara.
Rambursarea împrumutului în valoare de 3 milioane de euro și toate costurile aferente acestuia, respectiv dobânzi, comisioane, se vor face de la bugetul municipiului Timișoara, împrumutul fiind autorizat, în acest sens, de comisia de autorizare a împrumuturilor locale.
Față de cele de mai sus, Ministerul Finanțelor Publice propune și susține, în numele Guvernului, adoptarea proiectului de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.