Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 mai 2023
procedural · respins
Silvia-Monica Dinică
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
## Marginal numărul 24.
Ne-au trebuit mai mult de 10 ani ca să avem în lege această secțiune dedicată școlii din spital.
Între timp, problemele din școala românească n-au dispărut, ba chiar toată lumea spune că ne vom confrunta cu o lipsă acută de profesori* în școlile românești, chiar pe discipline esențiale, și de aceea propunerea noastră de a extinde ceea ce ministerul creionează ca secțiune pentru școala de spital.
De ce să nu fim mai ambițioși și să ne uităm și la celelalte categorii de elevi care vor avea nevoie de învățământ online sau hibrid și de ce să nu facem asta cât se poate de serios, gândindu-ne că poate sunt profesori care, cu note mari, au trecut examenul de titularizare, dar pentru care în orașe nu există catedre, pentru că orașele sunt mai atractive decât zonele rurale. Am văzut, avem o propunere din partea ministerului de a acorda niște salarii în plus pentru cei care s-ar duce către zonele rurale12