Varujan Pambuccian

Marile tragedii nu aparțin doar popoarelor care le-au suferit, ci întregii umanități. Genocidul comis de către autoritățile Imperiului Otoman împotriva armenilor* este una dintre aceste cumplite traume ale omenirii. Începând cu primăvara anului 1915, în numai câteva luni, o civilizație multimilenară, aflată în leagănul ei istoric, a fost aneantizată. Până la sfârșitul Primului Război Mondial, din cele trei milioane de armeni locuitori ai Armeniei istorice, un milion și jumătate au fost uciși, iar ceilalți și-au găsit salvarea în exil sau schimbându-și identitatea. Recunoașterea genocidului împotriva armenilor este o atitudine nu doar morală, ci și de luciditate a opiniei publice internaționale.* Dacă recunoașterea aceasta ar fi fost făcută odată cu sfârșitul Primului Război Mondial, multe dintre ororile care i-au urmat, de la masacrele îndreptate împotriva comunităților grecești din Imperiul Otoman și Holocaustul poporului evreu până la crimele din fosta Iugoslavie și genocidele mai recente din Africa, poate că nu s-ar fi petrecut.*