Dan Radu Zătreanu

„Mașina cu doi șoferi nu va mai fi omologată de popor!”

Despre propunerea de a reforma Parlamentul în sensul renunțării la sistemul bicameral, concomitent cu reducerea numărului de parlamentari, trebuie să amintesc un lucru: Partidul Democrat Liberal s-a pronunțat de mult în favoarea acestei idei. Ba chiar a folosit-o în programul politic cu care s-a prezentat la alegerile din toamna anului trecut. Transformată metaforic, ideea a fost transmisă electoratului sub forma unei mașini conduse concomitent de doi șoferi. De ce am avea nevoie de așa ceva? Doar pentru a complica inutil lucrurile?

Guvernul Boc a fost și este în continuare criticat pentru că și-a asumat răspunderea pentru un pachet de legi, mai precis că a făcut ceea ce, în mod normal, ar fi revenit Parlamentului. Dar când recurg guvernele la această formă de legiferare? Când au parlamente anchilozate, care se pierd în proceduri și tărăgănează peste limitele bunului-simț adoptarea unor legi care să permită o mai bună guvernare și funcționare a societății. Eu cred că ne aflăm acum în această situație. O spun autocritic. Sistemul bicameral complică inutil procedura de adoptare a legilor și diminuează răspunderea parlamentarilor atât în activitatea din comisiile permanente, cât și în plen, în cadrul dezbaterilor. Nu îți trebuie un stagiu prea îndelungat pe băncile Parlamentului pentru a înțelege acest lucru. Mie mi-a fost suficientă o sesiune parlamentară pentru a-mi da seama că lucrurile nu funcționează așa cum ar trebui. Trecerea la sistemul unicameral ar însemna eliminarea dublării traseului pe care îl parcurg proiectele de acte normative, iar creșterea eficienței și a vitezei de derulare a procesului legislativ ar duce, în mod firesc, la reducerea ingerințelor Executivului în atribuțiile parlamentare. Vom diminua guvernarea prin ordonanțe de urgență, căci vom

avea un Parlament mai eficient, în care legile nu-și vor mai da duhul făcând curse între Senat și Camera Deputaților.

În plus, criza economică ne-a dat o lecție în privința chivernisirii resurselor. Or, un număr mai mic de aleși pentru doar o singură Cameră ar reduce considerabil cheltuielile – atât pe perioada campaniei, cât și în ziua alegerilor. Apoi, aparatul administrativ necesar pentru funcționarea unei singure Camere și a unui număr mai mic de parlamentari este net inferior celui pentru un parlament bicameral. Este evident că numărul de funcționari și cheltuielile administrative sunt reduse prin faptul că anumite departamente și servicii nu mai sunt dublate, la Senat și la Camera Deputaților: resurse umane, logistică, relații publice și așa mai departe. În consecință, diminuarea numărului de parlamentari conduce la nevoi mai reduse pentru desfășurarea activității acestora – atât la nivelul resurselor materiale, cât și al celor de personal.

În sprijinul necesității de a reduce numărul de parlamentari trebuie să aducem și recordul negativ pe care îl deține România: 471 de senatori și deputați, când media în Europa este de 185, iar nicio altă țară nu are parlamente cu mai mult de 400 de membri! Propunerea președintelui Traian Băsescu de a reduce numărul la 300 de parlamentari este în concordanță cu ceea ce se întâmplă în lume, în general, și în jurul nostru, în Europa. Cu siguranță, reducerea numărului de parlamentari va duce la creșterea răspunderii fiecăruia dintre cei aleși. Cu cât vom fi mai puțini, cu atât răspunderea individuală va fi mai mare, după cum și reversul, cu cât suntem mai mulți, cu atât răspunderea fiecăruia dintre noi este mai mică. Eficientizarea procesului legislativ va conduce, în mod firesc, la creșterea calității actelor normative, parlamentarii putând analiza cu mai multă atenție proiectele de lege supuse dezbaterii unei singure Camere responsabile de elaborarea legislației.