Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 mai 2021
Dezbatere proiect de lege · respins
Alexandru Popa
Dezbaterea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Măsuri necesare pentru ca agricultura românească să devină competitivă pe termen lung”
PNL depune eforturi constante pentru a veni în sprijinul fermierilor*, prin măsuri țintite care au rolul de a contribui în mod semnificativ la modernizarea agriculturii românești, astfel încât acest domeniu să devină unul competitiv pe termen lung.
În acest sens se înscrie și lansarea, începând de luna viitoare, a unui program de investiții în agricultură, din fonduri europene, în valoare de 3,2 miliarde de euro. Este o măsură mult așteptată, având în vedere că acești bani vor reprezenta un sprijin real și consistent pentru fermieri și micile ferme. După cum a anunțat public ministrul agriculturii, politica agricolă comună 2021–2027 va începe, efectiv, din 2023, iar, în acești doi ani de tranziție, România va beneficia de o sumă de aproximativ 6,2 miliarde de euro, din care 3 miliarde sunt plăți directe, plățile pe suprafață sau pe număr de animale, iar 3,2 miliarde de euro reprezintă sprijin pentru investiții în activități agricole.*
Este important, totodată, de știut că, pentru a facilita absorbția acestor fonduri europene, Ministerul Agriculturii va lansa în perioada următoare o sesiune de dezbateri în județe, prin care