Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 octombrie 2019
Declarații politice · adoptat tacit
Antoneta Ioniță
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
„Medicina de familie, tratată mereu cu «ocaua mică»”
Am atras de mai multe ori atenția că România se află printre ultimele locuri din Europa în ceea ce privește rețeaua medicinei de familie. În toate țările civilizate aceasta este privită cu responsabilitate, ca prima verigă a unui sistem sanitar funcțional, cu cea mai mare adresabilitate. Un sistem de asistență medicală primară funcțional înseamnă prevenție, înseamnă mai puțini pacienți care ajung în ambulatoriile de specialitate, la spital sau la unitățile de primiri urgențe. Înseamnă, în egală măsură, pacienți supravegheați care își primesc tratamentul și care sunt îndrumați spre consult de specialitate imediat ce sunt observate anumite simptome.
La finalul săptămânii trecute, medicii de familie din România* s-au întâlnit și au dezbătut din nou pe marginea problemelor cu care se confruntă. Cea mai serioasă rămâne, de ani de zile, subfinanțarea, pentru că cei care s-au aflat la Palatul Victoria au refuzat să înțeleagă că alocările pentru medicina de familie sunt o investiție, și nu o cheltuială12