„Mediul rural va avea un viitor și mai bun grație renegocierii PNRR”
Renegocierea Planului național de redresare și reziliență în vederea introducerii finanțării agriculturii naționale, un alt obiectiv major pentru România pentru care PSD a acceptat să intre la guvernare alături de PNL și UDMR, este pe cale să se concretizeze în favoarea tuturor românilor. Așa cum deja probabil știți, liderii coaliției de guvernare au decis să ceară Comisiei Europene, în mod oficial, renegocierea Planului național de redresare și reziliență. Nu s-a pus niciodată problema ezitărilor sau a neînțelegerilor punctuale pe anumite domenii, *așa cum a ventilat 12opoziția1
, ci până acum am construit eșafodajul solid cu care să ne prezentăm atât în fața celorlalți parteneri europeni, cât și a Comisiei Europene.
PNRR, în formatul elaborat de fosta guvernare USR–PNL și care a exclus orice investiție în agricultură*, are șanse reale să fie rediscutat cu Comisia Europeană în următoarele două luni. PSD a avut, încă de la începutul lansării în spațiul public a ipotezei privind rediscutarea PNRR, mai multe argumente solide, iar acum contextul geopolitic și cel economic global vin și le accentuează și mai mult fezabilitatea și viabilitatea.
Potrivit informațiilor pe care le dețin, principalele direcții pentru rediscutarea PNRR se vor axa atât pe finanțarea obiectivelor de interes național din sectorul agricol, respectiv sistemul de irigații și rețeaua națională de depozite regionale*, cât și pe oferirea de granturi pentru recapitalizarea firmelor, dar și refacerea listei spitalelor care necesită modernizare.
Deși raționamentele noastre sunt pertinente, există un traseu cu câteva etape pe care Guvernul trebuie să le parcurgă ca să convingă atât Comisia Europeană, cât și statele membre de necesitatea refacerii PNRR, având în vedere că această nouă variantă de lucru trebuie aprobată și de Consiliul UE cu unanimitate de voturi.
Spre exemplu, în ceea ce privește agricultura, pe lângă stringența reclamată de excluderea acestui domeniu principal de activitate din plan de către USR, de contextul regional complicat, dar și luând în calcul politica de securitate alimentară a Uniunii Europene, PSD mizează că includerea sa în PNRR va conduce la o creștere economică impresionantă* pentru mulți ani de acum înainte și la un viitor bun pentru mediul rural autohton.
În perspectiva conducerii PSD a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, România va putea, pe viitor, să contribuie, într-o proporție și mai mare, la asigurarea securității alimentare atât la nivelul Uniunii Europene, cât și la cel intern, prin creșterea producției agricole grație unei noi infuzii de capital destinate irigațiilor și dezvoltării rețelei naționale de depozite regionale și a liniilor de prelucrare a materiilor prime. Pe de altă parte, toate fondurile care vor fi destinate agriculturii vor contribui la creșterea prosperității fermierilor români, pe care îi vor stimula să obțină produse care să-i poziționeze pe picior de egalitate cu omologii lor din celelalte statele UE, generând, concomitent, și unele creșteri de prețuri suportabile pentru români.
Cu alte cuvinte, PSD, prin insistența sa privind repoziționarea anumitor capitole din PNRR în avantajul agriculturii, oferă României șansa să devină o putere agroalimentară a Uniunii Europene. Este prilejul perfect să redăm țării noastre anvergura internațională, oferită atât de calitatea, cât și de cantitatea producției agricole, de care se bucura la nivel mondial înainte de 1989. Este, de asemenea,
și momentul cel mai oportun să reluăm investițiile strategice deja începute privind rețelele de irigații, având în vedere schimbările climatice, care determină din ce în ce mai multe fenomene meteorologice atât de greu de previzionat.
Mai mult decât atât, perspectiva privind susținerea consolidată a acestui domeniu, cu rezultatele sale aferente, care nu vor mai avea motive întemeiate să întârzie să apară, va contribui și la reluarea unor relații economice cu unele state ale lumii sau la întărirea schimburilor economice tradiționale.
PSD a arătat, în repetate rânduri, atunci când s-a aflat în opoziție, că efectele lipsei de viziune a guvernării anterioare, combinate cu o insuficientă susținere aferentă pentru agricultură, au condus la prețuri uriașe la alimente pe termen mediu și lung, la o clasă a producătorilor agroalimentari extrem de sărăcită și vulnerabilă, la o dependență de produsele alimentare venite din afara țării și chiar la prăbușirea graduală a satului românesc. Această situație gravă, cu seria sa de efecte nocive, ne-a determinat pe noi, cei de la PSD și de la vârful conducerii MADR, să facem tot posibilul să eliminăm, prin măsuri urgente, toate aceste neajunsuri și să ne prezentăm în fața Comisiei Europene cu cererea noastră îndrituită privind flexibilizarea alocării către principalele domenii de activitate a fondurilor din PNRR și ajustarea anumitor sume.
Renegocierea PNRR în favoarea agriculturii nu va însemna doar acoperirea consumului preponderent din producția internă, creșterea calității produselor și a accesibilității populației la acestea, ci chiar revitalizarea satului românesc, grație dezvoltării de noi investiții în acest domeniu prin angrenarea forței de muncă, dar și prin adăugarea de plusvaloare prin prelucrarea materiilor prime și prin asigurarea spațiilor necesare depozitării optime a recoltelor.
Vocevoce proprie
Marker
Cadru
Justificarea combină interesul specific al fermierilor români cu obiectivul universalizabil al securității alimentare UE.
„toate fondurile care vor fi destinate agriculturii vor contribui la creșterea prosperității fermierilor români... România va putea, pe viitor, să contribuie, într-o proporție și mai mare, la asigurarea securității alimentare atât la nivelul Uniunii Europene”