Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 noiembrie 2013
Informare · respins
Mircea Nicu Toader
Discurs
Sigur, mă uit pe cele două inițiative. Sunt antice și de demult, PRM-ul fiind cel care le-a susținut. Problema este alta, că totuși sâmburele de adevăr trebuie să-l știm: acest contract făcut, cu vânzarea Petromului, a creat un mare dezavantaj României. Nu se poate să fim inconștienți, să abrogăm prin lege o altă lege care a trecut prin Parlament. Vreau să semnalez că este absolut incorect ca Parlamentul să aprobe acțiuni administrative ale unui guvern, indiferent care este, ca să nu fim nevoiți să dăm, eventual, lege peste lege. Este guvern, să-și asume, a făcut bine, bine, a făcut rău, are alt guvern posibilitatea să revină.
Acesta a fost punctul de vedere și chiar ne vom abține de la votul pentru așa ceva.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.