Ilie S‚rbu

Œmi pare r„u, dar am fost provocat, domnule pre∫edinte.

Trec la declara˛ie, pe care, de data asta, o s-o Óncep cu c‚teva versuri inedite, pe care nu le-am mai auzit, ∫i este aici maestrul Adrian P„unescu, care poate s„ confirme c„ sunt, Óntr-adev„r, interesante ∫i la subiect.

Declara˛ia am intitulat-o îDestine m„cinate, destine abandonate, orizonturi distruse“.

O veche vorb„ rom‚neasc„ spunea: îApa trece, pietrele r„m‚n!“ ∫i, totu∫i, au fost Ón˛elep˛i care, pe parcursul timpului, privind cu un ochi mai critic, au constatat c„, de fapt, lucrurile stau altfel, ∫i au spus aceste g‚nduri chiar Ón versuri... pe care am s„ vi le prezint, fiindc„ au leg„tur„ cu declara˛ia mea, Ón continuare: îB„tr‚nii spun c„ apa trece, / Mai spun c„ pietrele r„m‚n. / Dar altfel lucrul se petrece / Pe scoar˛a globului b„tr‚n. / C„ci piatra, c‚t ar fi de piatr„, / Se macin„ ∫i trece st‚nd, / Iar peste trista-i m„cinare / R„m‚n tot apele curg‚nd!“

Banatul, a∫a cum este deja cunoscut, de o lun„ este m„cinat de ape, casele s-au topit Ón apele tulburi ale prim„verii, venite parc„ cu o furie ∫i o for˛„ nemaiÓnt‚lnite. S-au m„cinat sub greutatea apelor ∫i a m‚lului zeci de mii de hectare de gr‚u, de orz, rapi˛„, precum ∫i cele preg„tite pentru culturile de prim„var„.

Pietre prea multe apa nu a g„sit Ón cale, c„ci zona C‚mpiei Banatului are un altfel de sol, dar ca adev„rul acesta, probabil milenar, s„ r„m‚n„ valid asemenea unui blestem, apele au m„cinat, totu∫i, destine, au distrus orizonturi ∫i au l„sat Ón urm„, peste tot ∫i toate, o lini∫te

MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 66/23.V.2005 ad‚nc„ ∫i trist„, o m„cinare Ón interiorul unor fiin˛e care au devenit aproape umbre.

îNu ∫tiu!“, îNu mai pot!“, îNu mai cred!“, îNu mai suport!“, îNu mai exist„ speran˛e!“ au devenit convingeri general valabile pentru miile de locuitori ai unei zone ce era invidiat„ de mult„ lume.

Disperarea a ajuns la culme, trec‚nd u∫or cu o perversitate insesizabil„ la resemnare. Ce s„ mai a∫tep˛i?

Cum s„ mai g„se∫ti resurse interioare mobilizatoare c‚nd totul este pierdut, c‚nd nimeni nu mai poate s„-˛i aduc„ o raz„ de speran˛„, pe un suport real al unor m„suri care, imediat ce apele vor trece, pot constitui un adev„rat sprijin.

Œn ce s„ mai crezi c‚nd cei care sunt pu∫i s„ vegheze zi ∫i noapte la bunul mers al lucrurilor se Óncurc„ tot mai des Ón luarea deciziilor ∫i sunt tot mai irita˛i de a∫tept„rile ∫i pl‚nsul celor uita˛i ∫i n„p„stui˛i?

De la hoteluri la odiseea pompelor, de la b„rci la taxiuri, de la case c‚nd din lemn, c‚nd la sate europene, de la sutele de milioane de euro promise de pre∫edintele Traian B„sescu la acuta lips„ de fonduri explicat„ de mini∫tri ∫i de autorit„˛ile locale, de la faptul c„ le-a fost greu s„ respecte legea ∫i s„ mobilizeze celula de criz„ care s„ ac˛ioneze Ón zon„, de la indiferen˛„ la explica˛ii televizate cu z‚mbetul pe buze, b„n„˛eanul lovit crunt de soart„ nu mai are nimic, iar, dincolo de acest nimic, tot marele nimic r„m‚ne. Este dezolant ∫i groaznic s„ consta˛i cum, totu∫i, nu se mai fac nici gesturi care, p‚n„ la urm„, ar putea fi considerate formale, c„ nimeni nu mai merge Ón zon„ s„ vad„ oamenii, s„ discute cu ei, s„ se aplece spre greut„˛ile lor, chiar, repet, dac„ ar face-o Ón mod cu totul superficial.