Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 februarie 2017
procedural · adoptat tacit
Titus Corlățean
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Microfonul 3, da? Mulțumesc.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Vă imaginați că nu voi pretinde asumarea unei competențe în materie de pășunat, agricultură, fond silvic și așa mai departe, competență pe care nu o am, așa încât dau credit pe fond colegilor din comisia de specialitate. Totuși am o serie de comentarii care n-ar trebui să surprindă, de natură politică, pentru că trebuie să constat că și acest act normativ în materia pășunatului animalelor domestice pe un teren agricol, și următoarele trei, în total patru acte normative, inclusiv în materie de aliniere la directive europene, sunt... au fost adoptate de către fostul Guvern tehnocrat sub forma unor ordonanțe de urgență.
Cred că trebuie să fiu consecvent, politic vorbind, spunând că cei care, cu multă ipocrizie, anterior, au criticat alte forțe politice în legătură cu ordonanța de urgență... Această atitudine ar trebui totuși sancționată în Parlamentul României, chiar dacă fondul ar fi corect, pentru că, încă o dată, nu văd de ce acest val de ordonanțe de urgență, cinci data trecută, în plenul Senatului... le-am avut, astăzi patru și vor mai urma și altele...
Așa încât, ținând cont de faptul că mandatul meu de parlamentar nu are un conținut imperativ, eu personal voi vota împotriva tuturor celor patru ordonanțe de urgență. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.