Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 octombrie 2013
procedural · adoptat tacit
Petru Alexandru Frătean
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 20; 38
Discurs
Microfonul! Mersi.
Domnule președinte, Stimați colegi,
Am asistat la câteva abordări care, pur și simplu, m-au siderat, pentru că... Și, în același timp, am început să înțeleg de ce am avut o rată infimă de absorbție a fondurilor europene în anii trecuți. Faptul că această rată a început să crească, inclusiv pe POSDRU, faptul că s-au deblocat toate celelalte finanțări nu face decât să îmi dea încredere că măsurile care se iau sunt corecte.
Și, dacă e să mă refer la această problemă discutată astăzi, pot să vă spun, în cunoștință de cauză, că aceste organisme de control sunt obligatorii conform angajamentelor României și organizării Programelor Operaționale Sectoriale, nu sunt niște invenții, dimpotrivă, ele trebuie să existe și să funcționeze în forma în care discutăm și astăzi la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Toate celelalte discuții sunt absolut colaterale și sunt absolut tendențioase, pentru că nu văd cum cineva care a aruncat în groapă absorbția fondurilor europene poate să vină să spună că a făcut foarte bine, câtă vreme ea a început să crească acum, pe aceste tipuri de măsuri.
Deci vă rog să fim foarte atenți când ne exprimăm și, mai ales, ar fi bine să studiem un pic angajamentele României și
Mulțumesc și eu, domnule senator. Domnul senator Coca. Tot microfonul central.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.