Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 martie 2018
other · adoptat
Nicolae Giugea
Prezentarea unei declarații cu prilejul Zilei internaționale a femeii 45–46
Discurs
„Ministrul care și-a trădat propria generație”
Nu este pentru prima dată când guvernanții PSD–ALDE reconfirmă înțelepciunea deosebită a pildei cozii de topor. Cei care doar ei înșiși se autodefinesc drept social-democrați, pentru că în realitate nu sunt nici pe departe acest lucru, au lovit fără milă, prin măsurile adoptate în ultimele 14 luni, exact în interesele și în drepturile celor pe care ar fi trebuit să-i protejeze: în salariați, prin diminuarea salariilor, ca urmare a transferului de contribuții; în pensionari, prin creșterea stimulată a prețurilor de consum și prin scăderea puternică a puterii de cumpărare; în elevi, prin comasarea unor unități de învățământ și prin înghesuirea lor, cu zecile, într-o singură sală de clasă; în șomeri, prin cel mai slab ritm de realizare a investițiilor publice; în capitalul de stat, prin jupuirea acestuia de toate resursele și de tot profitul, acumulate în ultimii ani.
Din păcate însă, povestea cozii de topor nu este nici pe departe încheiată. Așa cum creanga de copac s-a întors în pădure și a plecat la pământ, cel dintâi, exact copacul care o crescuse, așa se comportă și PSD–ALDE, și unii miniștri susținuți de aceste partide. De pildă, de peste două luni, angajații din România, din privat sau de la stat, au fost puși în fața faptului împlinit. Salariile lor au scăzut simțitor, iar acest lucru doare tare rău pentru ei și pentru familiile lor. Urmează, în scurt timp, ca România să fie cobaiul unui alt experiment sinistru, nedezbătut încă public, care se va numi Legea pensiilor. Este de așteptat să genereze noi și noi inechități între oameni care au muncit la fel, dar care vor avea pensii diferite.
Mulți dintre dumneavoastră ați intuit foarte bine la ceea ce mă refer atunci când vorbesc despre coada de topor. Da, este vorba despre actualul ministru al muncii, doamna Olguța Vasilescu, care a aplicat deja mai multe lovituri și se pregătește să pună la pământ pilonul II de pensii, adică acel sistem de pensii de care urmează să beneficieze chiar angajații încă tineri, de vârsta Domniei Sale. Oare ce vor spune colegii săi de clasă, din școală, din liceu sau facultate, dacă o vor privi pe doamna Vasilescu și vor constata că tocmai lor le taie dreptul la o bătrânețe liniștită? Nu este doamna Vasilescu cel mai bun exemplu al cozii de topor, care lovește chiar în generația din care face parte?
O mare ușurare pentru România a fost îndepărtarea din Guvern a domnului Mișa. A făcut atâtea prostii într-un timp atât de scurt, încât nu știu de câți deștepți va fi nevoie ca să se îndrepte măsurile greșite. Același domn Mișa este cel care a lansat în piață, în vederea testării reacțiilor opiniei publice, posibilitatea naționalizării pilonului II de pensii. Eu știu foarte bine ceea ce a însemnat naționalizarea în România și cât încă mai plătesc românii pentru bunurile confiscate de comuniști. Domnul Mișa este prea tânăr să-l putem acuza că are mentalitate comunistă. La fel și doamna Vasilescu. Și totuși, de ce fac aceste prostii?