Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 martie 2018
Informare · respins
Dumitru Oprea
Discurs
„Ministrul Teodorovici, în epoca guvernării «Asta e!»” Cu o nonșalanță aproape puerilă, ministrul finanțelor publice, Eugen Teodorovici, recunoaște că declarația conform căreia „formularele online se depun la etajul II” nu era o simplă glumă pe seama fiscului, ci o realitate. Domnul Teodorovici a și explicat mecanismul: „se primeau online, se printau, se luau din nou la mână”. Tot el spunea că nu i-a venit să creadă când a auzit această procedură, „dar asta e”. „Asta e!” pare să fie, de altfel, cea mai de preț prevedere nescrisă a celebrului program de guvernare al coaliției PSD–ALDE.
Dacă domnul ministru ar fi făcut parte din prima colonie de pe Marte și s-ar fi întors deunăzi pe Pământ, la București, i-am fi înțeles mirarea. Însă el abia a revenit în fruntea Finanțelor, iar despre rezultatele mandatului anterior probabil spune tot „Asta e!”.
Totuși întrebarea celor mai mulți contribuabili este dacă, în continuare, vor depune la ghișeu „n” formulare scrise de mână, ce vor fi înregistrate ulterior, tot de mână, de funcționarii ANAF. Răspunsul oare va fi tot „Asta e!”?!
De asemenea, contribuabilii întreabă dacă vor fi obligați să se prezinte periodic la ghișeele fiscului pentru recensământ, doar pentru că se încăpățânează să obțină venituri și din alte surse decât salariul. Să fie răspunsul tot „Asta e!”!?
Mai are sau nu mediul economic dreptul la predictibilitate și la respectarea legii, fără modificarea din temelii, peste noapte, a Codului fiscal, ignorând cele șase luni pentru intrarea în vigoare? Se pare că nu, pentru că răspunsul este tot „Asta e!”.
Domnul Teodorovici crede că poate să împrumute, în numele românilor, sume uriașe pentru a plăti cheltuielile curente și pentru încadrarea în ținta de deficit, sacrificând investițiile? Se vede că da, din moment ce răspunsul este „Asta e!”.
Iată cum Eugen Teodorovici și-a pus singur eticheta pentru noul mandat la șefia Ministerului de Finanțe, de vreme ce la solicitările șefului de partid de a duce, din punct de vedere financiar, țara în gard răspunsul lui este „Asta e!”. Astfel, se demonstrează, încă o dată, că în Guvernarea PSD–ALDE funcția bate bunul-simț!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.