Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 mai 2018
Informare · respins
Cristina Burciu
Discurs
„Modificarea Legii de funcționare a Curții de Conturi, în sprijinul autorităților locale”
Plenul Camerei Deputaților a adoptat recent, cu majoritate covârșitoare, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.
Inițiativa va corela prevederile din Legea nr. 94/1992 cu standardele internaționale de audit, urmând a fi respectate dispozițiile privind tehnica normativă în elaborarea reglementărilor privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, clarificarea unor dispoziții pentru a înlătura incertitudinea juridică, precum și actualizarea unor termeni.
Actul normativ va modifica și atribuțiile Curții de Conturi, care va exercita funcția de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, prin forme ale auditului public extern, fără a se pronunța asupra oportunității operațiunilor. Acest fapt vine, în mod evident, în sprijinul activității primăriilor, deoarece Curtea de Conturi nu se va mai exprima referitor la oportunitatea investițiilor, această atribuție revenind doar în sarcina autorităților locale.
O altă noutate a propunerii legislative este aceea că, în viitor, prejudiciul trebuie menționat ca fiind cert și ilicit, nu estimat, așa cum se întâmplă în legea aflată în vigoare. De asemenea, autoritatea contractantă nu trebuie să răspundă dacă statul român, prin Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice, consideră procedura de achiziție ca fiind corectă, evitându-se eventualele contestații înaintate de Curtea de Conturi, după câțiva ani de la efectuarea respectivelor operațiuni.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.