Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 noiembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Ovidiu Florin Orțan
Discurs
Modificarea legislativă are două componente: una esențială și câteva marginale, care țin mai mult de formă decât de sensurile Legii nr. 95.
Modificarea esențială constă în introducerea în legislația ce se referă la sistemul sanitar a conceptului de SIEG – societate de interes economic general.
Modificarea legislativă va pune la dispoziția Executivului un instrument pe care acesta îl va calibra după dorință și va rezolva posibilele interpretări ale ajutorului de stat în sistemul sanitar, precum și absorbția fondurilor europene, în special în unitățile sanitare situate la granița României cu alte state membre ale Uniunii Europene.
Modificarea legislativă dă posibilitatea scoaterii unor servicii și situații din noțiunea de piață a serviciilor medicale. De exemplu, o secție complexă de mari arși dintr-un spital regional, un centru de infarct, acestea trebuie finanțate pentru că există, nu ca plată pentru servicii prestate, ideal fiind ca aceste unități să nu funcționeze în urma aplicării legislației ISU sau a prevenirii bolilor cardiovasculare.
De asemenea, dă posibilitatea Executivului să asigure plata salariilor și a utilităților pe parcursul renovărilor, pe parcursul închiderii secțiilor sau chiar a spitalelor din cauza lucrărilor care țin de combaterea infecțiilor nosocomiale. În acest timp, unitățile sanitare nu prestează servicii, prin urmare nu au venituri din contractul cu casa de asigurări.
Mulțumesc colegilor din Comisia pentru sănătate, ministrului sănătății, Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate și, în special, Consiliului Concurenței pentru sprijin în redactarea propunerii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.