Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 iunie 2018
Declarații politice · respins
Alina Elena Tănăsescu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Modificări legislative esențiale pentru diminuarea și combaterea violenței în familie”
Parlamentul României a reușit în această săptămână adoptarea unei legi extrem de importante pentru însănătoșirea climatului familial și social al țării, prin votarea Proiectului de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie. În calitate de for decizional, Camera Deputaților a transformat în lege acest demers, extrem de necesar în contextul actual al escaladării fenomenului violenței domestice.
Noul act normativ vine la doi ani după adoptarea Legii nr. 30/2016, prin care România a ratificat Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, Convenția de la Istanbul. Aceasta obliga statele semnatare la adoptarea unor decizii concrete de prevenire și de protecție a victimelor violenței, fiind cel mai complex instrument de cooperare juridică internațională în ceea privește prevenirea violenței și combaterea violenței domestice și a violenței împotriva femeilor.
În aceste condiții, legea votată de Camera Deputaților aduce modificări exponențiale referitoare la protejarea victimelor, urmărirea penală a autorilor și alte măsuri concrete pentru stoparea acestui fenomen alarmant. În acest fel, prevederile Convenției de la Istanbul sunt transpuse acum în legislația internă și, de asemenea, se realizează unul dintre punctele vitale ale Programului de guvernare al PSD pentru perioada 2018–2020, respectiv „Respect și demnitate pentru femei”, din capitolul „Politici publice în domeniul muncii și justiției sociale”.
Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, România va avea cu adevărat mecanismele legislative adecvate care să permită atât protecția victimelor, cât și creșterea gradului de conștientizare a efectelor nefaste ale acestui fenomen,
pentru ca violența să fie prevenită și descurajată în formele incipiente. Actul normativ definește în mod clar calitatea de victimă a unor fapte de violență și, de asemenea, permite pedepsirea unor practici tradiționale, culturale sau religioase care de-a lungul timpului au prejudiciat viața de zi cu zi a româncelor: căsătoria forțată, hărțuirea, avortul forțat sau sterilizarea forțată.
Noua abordare legislativă este centrată pe victimă și pe dezvoltarea unor măsuri de prevenire a faptelor de violență domestică: consiliere psihologică în cazurile de divorț cu antecedente de violență domestică, monitorizarea ordinelor de protecție, măsuri de prevenire a încălcării acestora. De asemenea, în aceeași măsură, noua lege va stipula intervențiile în regim de urgență în caz de necesitate, respectiv prin introducerea ordinului de protecție provizoriu în situații de risc imediat.
De asemenea, potrivit noii legi, autoritățile locale sunt obligate să dețină și să mențină baze de date cu informații despre servicii, centre sau alte forme de sprijin pentru victimele violenței domestice. În plus, se reglementează obligația autorităților centrale de a elabora și a difuza materiale documentare privind prevenirea violenței domestice și a violenței împotriva femeilor.