Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 aprilie 2012
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Daniel Buda
Discurs
„Moțiunea – instrument de justificare a inactivității”
În orice stat de drept, democratic și european, așa cum este România, rolul partidelor din opoziție este acela de a veghea la respectarea principiilor democratice și la sancționarea prin intermediul instrumentelor parlamentare a derapajelor înregistrate de puterea executivă. Unul dintre cele mai importante și la îndemână astfel de instrumente îl reprezintă moțiunea, care are rolul de a cenzura actul guvernamental și, în același timp, de a prezenta propriile soluții la problemele criticate. În concret, rolul unei opoziții veritabile este acela de a critica și ataca puterea, de câte ori poate și cu orice prilej, iar în ultimii 3 ani de guvernare am asistat cu toți la o avalanșă de astfel de moțiuni, cu sau fără un argument sustenabil. Însă, chiar dacă sunt instrumente democratice și firești, un lucru nu îl pot admite, și anume transformarea moțiunilor într-un mijloc procedural de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu.
Pe lângă faptul că, de câteva luni, colegii din actuala opoziție nu au bunul-simț să își îndeplinească atribuțiile de parlamentari aleși, au decis să inițieze o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu cu unicul scop de a bifa la capitolul imagine, și nicidecum de a veni cu soluții concrete. Documentul intitulat „Opriți Guvernul șantajabil! Așa nu, niciodată!” nu este nimic altceva decât un joc ieftin de imagine, caracteristic uniunii socialiste, care, în lipsa unor activități concrete, găsește de bun augur sancționarea prin intermediul unei moțiuni de cenzură a actului guvernamental. Însă abordarea comunistă, bazată pe apelul la sentimente antimaghiare și exarcerbarea naționalismului, este încă o dovadă clară a faptului că liderii acestei noi formațiuni politice au rămas încorsetați în metehnele trecutului comunist, că ignoră cu desăvârșire statutul european al României, unde multiculturalimul și diversitatea culturală sunt aspecte care au ținut de angajamentele României în parcursul spre Comunitatea Europeană.
Prin această moțiune de cenzură care vizează în principal problema UMF Târgu-Mureș, USL nu face decât să-și legitimeze statutul de formațiune ruptă de realitățile parlamentare și să își confirme indiferența față de procedurile regulamentare și instituționale, având în vedere faptul că Legea educației a fost adoptată în urmă cu mai bine de un an și validată de Curtea Constituțională.
Mai mult, această manieră de a se poziționa împotriva principiului multiculturalismului, garantat de Legea educației, este antidemocratică și antieuropeană. Astfel, prin acest joc mediatic de imagine, USL are ca unic scop justificarea salariilor încasate în cele 3 luni de inactivitate de membrii săi. Pe de altă parte, este evident faptul că depunerea acestei moțiuni de cenzură s-a făcut la presiunea liderilor de drept ai acestei formațiuni comuniste – Voiculescu, Iliescu, Năstase –, bazată pe dezinformare și propagarea unor false informații asupra a tot ceea ce înseamnă măsurile actualului Guvern, iar, în subsidiar, era nevoie de un motiv al acestor greviști de lux să participe măcar o zi din această sesiune parlamentară, în formație completă, la dezbateri. Astfel, se pare că actuala opoziție și-a propus revenirea în Parlament pe baza manipulării, demagogiei, dezinformării și populismului, după o îndelungată vacanță pe bani publici care i-a costat pe români 3,5 milioane de euro până acum.