Răzvan Ilie Rotaru

„Motivarea Curții Constituționale a României respinge toate manipulările propagandei opoziției”

Niciuna dintre manipulările din ultimele zile nu a fost „iertată” de motivarea deciziei Curții Constituționale privind revocarea procurorului-șef al DNA.

Manipularea 1. Președintele este scos din procedura de revocare. El va trebui să semneze ca primarul.

Președintele României nu își asumă vreo răspundere politică, ci doar juridică, în sensul legalității desfășurării procedurii care se finalizează cu decretul de numire.

În cazul revocării, ministrul justiției are o marjă de apreciere minimă, din moment ce limitările impuse de lege sunt extrem de stricte și, în aceste condiții, Președintele României îi poate opune numai dreptul său de a verifica legalitatea propunerii, putând-o refuza doar în cazul în care propunerea nu respectă condițiile legii, caz în care procedura încetează.

Manipularea 2. Este afectată independența magistraților. Motivarea CCR: Curtea constată că Ministerul Public nu face parte din puterea judecătorească, ci din autoritatea judecătorească, concepte diferite în esența lor.

Procurorii nu pot invoca o poziție de independență, asemenea judecătorilor, cu privire la care art. 124 alin. (3) prevede expres că „judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”, din moment ce activitatea acestora se desfășoară sub control ierarhic și sub autoritatea ministrului justiției. În acest sens, Comisia de la Veneția a subliniat că politica judiciară – penală sau civilă – a unui stat este determinată, într-un context democratic, de Guvern, emanație a majorității parlamentare.

Manipularea 3. Este afectată independența procurorilor și lupta anticorupție.

Motivarea CCR: controlul ministrului justiției constă în verificarea eficienței manageriale, a modului în care procurorii își îndeplinesc atribuțiile de serviciu. Controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmării penale și soluțiile penale.

Noțiunea de autoritate are o semnificație foarte puternică, ea fiind definită ca fiind puterea de a da dispoziții sau de a impune cuiva ascultare, însă, în contextul constituțional dat, acesta se referă la o puterea de decizie în privința gestionării carierei procurorilor și a modului de realizare a politicii penale generale a statului.

Activitatea judiciară pe care un procuror o desfășoară concret, într-o anumită cauză penală, nu are legătură cu autoritatea ministrului justiției, acestea fiind două probleme distincte.

Prin urmare Curtea subliniază că actele procurorului în situații individuale/concrete ale activității sale judiciare nu sunt supuse niciunui control al ministrului justiției, ci procurorului ierarhic superior sau instanței judecătorești

competente, după caz, tocmai pentru că autoritatea ministrului nu vizează și se delimitează de această ipoteză.