Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 mai 2019
Informare · informare
Aida Cristina Căruceru
Discurs
„Motive pentru care guvernarea PSD este una de succes”
Pentru că ne aflăm în plină campanie electorală și pentru că există riscul real și major ca zgomotul și mesajele politice mai puțin adevărate, lansate de partidele politice de opoziție, să umbrească reușitele guvernării PSD din ultimele 30 de luni, am ales astăzi să-mi concentrez atenția asupra enumerării câtorva elemente deosebit de importante:
1. PSD a luat măsurile sociale cele mai importante din ultimul deceniu, măsuri care au venit să ajute direct categoriile sociale mai vulnerabile, bătrânii și românii aflați în sărăcie. Iată câteva exemple concrete:
– de la 1 iulie 2018 punctul de pensie a fost majorat, pentru a doua oară într-un singur an, iar valoarea acestuia
a crescut de la 1.000 de lei la 1.100 de lei, potrivit calendarului stabilit de Guvern;
– impozitul pe veniturile din pensii a fost redus de la 16% la 10% pentru pensiile mai mari de 2.000 de lei;
- impozitul pe venit a fost eliminat pentru pensiile mai mici
- de 2.000 de lei;
- pensia minimă garantată a ajuns la 640 de lei;
– CASS a fost eliminat pentru toți pensionarii.
2. PSD a luat măsuri importante și în ceea ce privește creșterea nivelului de venituri. Strategia PSD a dat roade în economie, reușind să creeze locuri de muncă, dovedind tuturor celor care spun că nu se poate să ai și salarii mărite, și locuri de muncă noi că se înșală amarnic și că, de fapt, nu-și doresc aceste lucruri pentru românii care muncesc din greu. Din categoria acestor măsuri, amintesc:
– guvernarea PSD a creat peste 230.000 de locuri de muncă noi;
– salariul minim a crescut constant. De la 1 ianuarie 2019 acesta este în valoare de 2.080 lei brut. Persoanele care au terminat o facultate și au cel puțin un an vechime în muncă în domeniul studiilor superioare au ajuns la un salariu minim de 2.350 de lei lunar. S-a ajuns astfel ca salariul minim net să fie 1.263 lei în 2019, de la 875 lei, cât era în 2016. Este o creștere de peste 44%, în timp ce prețurile au crescut cu puțin peste 7% în toată această perioadă;
– pentru românii care lucrează în construcții salariul minim este de 3.000 de lei pe lună;
– salariul mediu net în ianuarie 2016 era de 1.943 de lei, acum este de 2.936 de lei, adică un plus de 993 de lei, respectiv + 51,1%. Raportat la euro, salariu mediu net era de 428 de euro în luna ianuarie 2016 și este de 620 de euro din ianuarie 2019. Pe scurt, milioane de români au câștigat în plus aproape 200 de euro la salariul mediu încasat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.