Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 iunie 2022
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Radu-Vicențiu Grădinaru
Analiza discursului
- Populism
- 2 · marcant
- Anti-pluralism
- 1 · moderat
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
„Mugur Călinescu, elevul-erou care a plătit cu viața dorința de libertate”
În dimineața zilei de 29 septembrie 1981, muncitorii botoșăneni angajați ai restaurantelor și magazinelor din Centrul Vechi sau de pe Calea Națională treceau, ca de obicei, pe lângă clădirea impunătoare a Comitetului Județean al PCR, astăzi sediul Prefecturii și al Consiliului Județean Botoșani. Îndreptându-și privirile către peretele lateral al clădirii, trecătorii rămân înmărmuriți. Pe zid scria apăsat, cu litere mari, cu cretă colorată albastră, un strigăt de revoltă: „Ne-am săturat să stăm la cozi interminabile.” Așa ceva era de neimaginat în plină epocă comunistă.
În aceeași zi și în cele care au urmat, alte mesaje, scrise cu aceeași cretă albastră, apăreau în diferite puncte din oraș: „Vrem hrană și libertate”, „Ne-am săturat de mizerie”, „Vrem dreptate, vrem libertate”, „Cetățeni, nu mai putem îndura lipsurile și mizeriile”.
Securitatea a intrat imediat în alertă, bănuindu-se că în spatele lozincilor ar acționa o organizație, un agent străin sau un luptător anticomunist experimentat care ar fi scăpat vigilenței Securității. Miliția și Securitatea mobilizează un impresionant dispozitiv de lucrători operativi in cadrul operațiunii „Panoul”.
Pe 18 octombrie 1981, un agent al Securității îl prinde în flagrant pe „teroristul” care sabota orânduirea socialistă chiar în timp ce scrijelea „Jos comunismul”. Nu era un agent străin și nici un luptător anticomunist experimentat din munții României. Era un puști de 17 ani îmbrăcat în uniformă, elev al Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani, care-și striga nemulțumirea pe zidurile clădirilor, chemând populația la luptă. Se numea Mugur Călinescu.
Din momentul în care este prins, pentru Mugur Călinescu și pentru familia lui începe calvarul, după metodele binecunoscute ale Securității ceaușiste. Urmează marginalizarea, oprobriul public, este declarat dușman al poporului, pică examenele de admitere la facultate, iar părinții sunt hărțuiți la locul de muncă. Din 1981 și până în 1985 este anchetat în permanență, fiind ținut la Securitate și câte 24 de ore. În urma anchetelor, din copilul plin de viață, Mugur devine un om abătut, retras, tăcut și nu povestește maniera în care decurg anchetele la Securitate nici măcar familiei: „Lasă mamă, că nu trebuie să știi tu...” După doar 4 ani, deși anterior era sănătos tun, Mugur Călinescu se îmbolnăvește de leucemie și după un an de chinuri groaznice moare pe un pat de spital la Iași, la numai 21 de ani, existând suspiciunea că ar fi fost otrăvit sau iradiat in timpul anchetelor la Securitate.
În 2008, Mugur Călinescu, elevul de la Botoșani, a fost declarat erou anticomunist.