Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 februarie 2003
other · respins
Valer Dorneanu
Discurs
Mulþumesc. Cine este pentru? Abþineri? Împotrivã? Unanimitate.
Doreºte iniþiatorul sã prezinte idei cu privire la proiect? Fiind în procedurã de urgenþã, vã rog, domnule ministru, sã fiþi foarte succint ºi sã ne introduceþi în temã.
**Domnul Dan Banciu** Ñ _consilier în Ministerul Lucrãrilor Publice, Transporturilor ºi Locuinþei_ **:**
Mulþumesc, domnule preºedinte.
Doamnelor ºi domnilor deputaþi,
Pentru a fi ºi suficient de scurþi ºi având în vedere cã cele trei iniþiative legislative, primele, 5, 6, 7 pe ordinea de zi, trateazã de principiu aceeaºi problemã, respectiv o serie de coduri care sunt norme tehnice referitoare la siguranþa transportului maritim în vrac al produselor chimice periculoase lichide, respectiv gazoase, rugãmintea mea este sã acceptaþi sã facem o singurã expunere de motive, mai ales cã primele douã se referã strict la nave construite înainte de 1986 sau dupã 1986.
Deci principiul este cã România a aderat în timp la convenþii internaþionale, douã foarte importante, în domeniul MARPOL ºi SOLAS, iar prevederile acestor convenþii au fost modificate în parcursul timpului de organismele de specialitate, introducându-se o serie de noi directive, iar ulterior, prin Memorandumul de înþelegere privind controlul statului portului în regiunea Mãrii Negre, care s-a semnat la Istanbul în 2000, þara noastrã a ratificat, prin Ordonanþa Guvernului nr. 50/2001, aprobatã prin Legea nr. 693/2001, atât Convenþia MARPOL, deci inclusiv codurile ºi modificãrile care s-au adus reglementãrilor tehnice ºi de prevenire în ceea ce priveºte construcþia, dotãrile, procedurile de siguranþã pentru navele care transportã produse chimice periculoase în vrac în cisternã sau gazoase.
Aceasta este esenþa celor trei coduri care se gãsesc pe punctele 5, 6 ºi 7 de astãzi.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.