Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 iunie 2007
other · respins
Adrian Cioc„nea
Discurs
Mul˛umesc.
Cum spuneam, Guvernul nu sus˛ine acest proiect de act normativ din cel pu˛in 3 motive.
Primul, pentru c„ prin Ordonan˛a de urgen˛„ nr. 1/2006 deja exist„ unele m„suri care privesc Ónt„rirea capacit„˛ii administrative a Rom‚niei pentru integrarea european„, se refer„ la personalul de specialitate din cadrul structurilor av‚nd ca obiect de activitate gestionarea asisten˛ei financiare prin Ómprumuturi externe contractate sau grevate de stat, rambursabile sau nerambursabile, precum ∫i a altor fonduri sau Ómprumuturi similare... Beneficiaz„ de o majorare de 75% a salariilor de baz„.
Un al doilea argument pentru care nu putem fi de acord cu aceast„ ini˛iativ„ legislativ„ se refer„ la faptul c„ Ón textul actului consolidat pe care-l avem la dispozi˛ie nu sunt o serie de criterii de transparen˛„ cu privire la fondurile la care se aplic„ prevederile legii, nu sunt identificate structurile respective sau categoriile de personal ∫i, Ón fine, o astfel de neclaritate poate duce chiar la unele abuzuri Ón cadrul administra˛iei publice.
Acestea ar fi motivele pentru care noi nu sus˛inem acest proiect de act normativ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.