Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 iulie 2003
procedural · respins
Constantin BÓciu
Aprobarea programului de lucru ∫i a ordinii de zi
Discurs
Domnule pre∫edinte,
Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Cred c„ ini˛iativa legislativ„ — ∫i sper s„ fi˛i convin∫i de asta ∫i o s„ v„ conving — vine s„ umple un gol legislativ care a d„unat ∫i d„uneaz„ foarte mult localit„˛ilor noastre.
P‚n„ acum, referendumul era l„sat la Óndem‚na a dou„ persoane: primarul ∫i pre∫edintele consiliului jude˛ean. Cele dou„ persoane sufer„ de dou„ vicii, de cele mai multe ori au interese personale Ón problemele grave ale localit„˛ii sau sunt lipsite de personalitate politic„, majoritatea fiind migratori.
Vreau s„ v„ dau un sigur exemplu care s„ v„ conving„ de importan˛a ini˛iativei legislative: la Ro∫ia Montan„, localitate amenin˛at„ cu dispari˛ia, locuitorii nu se pot pronun˛a prin referendum pentru c„ primarul refuz„ s„ ini˛ieze acest referendum. Vine ∫i prezint„ tot felul de statistici din care reiese c„ doar 5% din locuitori ar fi Ómpotriva proiectului, iar, pe de alt„ parte, cet„˛enii vin cu 800 de semn„turi, care reprezint„ 20% din locuitorii comunei, care nu sunt de acord cu proiectul, ∫i primarul refuz„ Ón continuare referendumul.
Cet„˛enii sau consilierii locali din Abrud, care au la distan˛„ de 1,5 Km un baraj de 180 de metri Ón„l˛ime ∫i care, Ón caz de accident, poate s„-i acopere Ón c‚teva ore, nu pot s„ se pronun˛e asupra proiectului prin referendum pentru c„ nu vrea primarul, la fel ∫i pre∫edintele consiliului jude˛ean.
Exist„ astfel de argumente Ón mai toate localit„˛ile ˛„rii.
Raportul comisiei este lipsit de pragmatism, este un raport Óntocmit nici m„car pe baze teoretice solide.
V„ rog s„ nu Ól accepta˛i ∫i s„ aproba˛i propunerea legislativ„.
Grupul parlamentar al Partidului Rom‚nia Mare sus˛ine aceast„ propunere legislativ„ pe care, repet, o consider„ benefic„ pentru fiecare localitate din Rom‚nia, pentru fiecare comunitate din aceast„ ˛ar„.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.