Monitorul Oficial·Partea II·27 octombrie 2006
other · respins
Mihai Dumitriu
Discurs
Mul˛umesc, doamn„ pre∫edint„.
Declara˛ia politic„ de ast„zi se intituleaz„: îDegringolada din Ónv„˛„m‚nt“.
Œn interven˛ia de ast„zi v„ aduc Ón aten˛ie doar c‚teva dintre disfunc˛iile Ónv„˛„m‚ntului preuniversitar rom‚nesc, care, pe fondul neimplic„rii ∫i iresponsabilit„˛ii guvernan˛ilor portocalii, se ad‚ncesc prevestind un dezastru.
Œn primul r‚nd, Ón ultimul an, cooperarea ∫i colaborarea dintre Ministerul Educa˛iei ∫i Cercet„rii ∫i Parlamentul Rom‚niei au fost inexistente. Œn cele dou„ Comisii pentru Ónv„˛„m‚nt, de la Senat ∫i Camera Deputa˛ilor, nu s-a prezentat ministrul educa˛iei sau al˛i factori responsabili din Ministerul Educa˛iei pentru a prezenta o strategie de dezvoltare ∫i modernizare a Ónv„˛„m‚ntului preuniversitar rom‚nesc pe termen scurt, mediu ∫i lung, strategie care s„ fie dezb„tut„, agreat„ ∫i sus˛inut„ de toate partidele politice, strategie care s„ fie Ón consens cu situa˛ia social„, economic„ ∫i politic„ din ˛ar„ ∫i Ón perspectiva integr„rii Rom‚niei Ón Uniunea European„.
Œn al doilea r‚nd, structurile de organizare centrale ∫i locale ale Ónv„˛„m‚ntului preuniversitar, programele ∫i manualele ∫colare, metodele ∫i dot„rile nu corespund etapei actuale, nu sunt corelate cu schimb„rile survenite Ón societatea rom‚neasc„ dup„ 1990 ∫i nu r„spund cerin˛elor Consiliului Europei.
Œn al treilea r‚nd, Parlamentul Rom‚niei Ónregistreaz„ o mare avalan∫„ de acte normative, care au scopul de a modifica articole din Legea nr. 84/1995, modificat„, ∫i Legea nr. 128/1997. Majoritatea dintre ele sunt pentru satisfacerea intereselor unor grupuri de persoane care apar˛in actualei puteri portocalii: transferuri de cadre didactice, transferuri de elevi, admiteri pe toate palierele ciclului ∫colar, concursuri de titularizare ∫i de suplinire, concursuri de directori ∫i inspectori, transferuri de proprietate etc. Altfel spus, se promoveaz„ f„r„ jen„ corup˛ia prin acte normative pentru satisfacerea poftelor unor grupuri de interese ale actualei Alian˛e D.A.
Œn al patrulea r‚nd, nu este respectat„ Legea Ónv„˛„m‚ntului privind ∫colarizarea tuturor copiilor de 3—6/7 ani din lips„ de spa˛iu Ón gr„dini˛e ∫i norme didactice, ∫colarizarea tuturor absolven˛ilor de clasa a VIII-a, promo˛ia 2005—2006, din cauza desfiin˛„rii ∫colilor de arte ∫i meserii din multe comune ∫i a lipsei mijloacelor de transport pentru a parcurge cei 10—15 kilometri zilnic.
Mai mult, ∫i Ón acest an ∫colar, 2006—2007, absolven˛ii de ∫coli de arte ∫i meserii care urmeaz„ anul de completare, clasa a XI-a, nu au dreptul la burs„, deoarece Hot„r‚rea Guvernului nr. 1.488/2004, ce prevede burse îBani de liceu“, nu a fost corectat„, chiar dac„ am interpelat Ón scris, de dou„ ori, Ministerul Educa˛iei ∫i Cercet„rii. Indolen˛a, nep„sarea, iresponsabilitatea portocaliilor din Ministerul Educa˛iei Ói va determina pe elevi s„ abandoneze ∫coala ∫i anul acesta, dup„ cum s-a Ónt‚mplat ∫i Ón anul ∫colar precedent.