Monitorul Oficial·Partea II·16 iunie 2006
other
Ioan Munteanu
Discurs
Mul˛umesc, doamn„ pre∫edint„. Stima˛i colegi,
Ascult‚nd-o aici pe doamna deputat Monalisa G„l„teanu ∫i pe domnul deputat Bentu, am ales aceea∫i tem„: îEduca˛ie à la H„rd„u“.
Œn vreme ce mai-marii ˛„rii Óncearc„ s„-i conving„ pe rom‚ni de progresele din diverse domenii Ón perspectiva ader„rii la Uniunea European„, ministrul democrat al educa˛iei iese la ramp„ cu declara˛ii ∫ocante, surprinz„toare: îŒnv„˛„m‚ntul rom‚nesc este Óntr-o continu„ c„dere, iar problemele Ónv„˛„m‚ntului preuniversitar sunt cele mai acute“, spunea domnul H„rd„u la recenta Ónt‚lnire cu reprezentan˛ii asocia˛iilor de p„rin˛i.
Un alt citat: îSistemul nu e dispus la reform„, a∫a c„ avem nevoie de presiunea p„rin˛ilor ∫i a copiilor. Voi trebuie s„ da˛i cu pumnul Ón mas„!“ (?!).
V„dit dep„∫it de numeroasele probleme din sistem ∫i incapabil s„ conduc„ ministerul ce i-a fost Óncredin˛at, domnul ministru sus˛ine c„ nu se teme de remaniere ∫i nici de liberali, c„ demisia este deja scris„, dar c„ oamenii din partid nu l-au l„sat s-o depun„, ∫i spune: îBoc ∫i cu Buda au dat cu pumnul Ón mas„ ∫i m-au convins s„ nu plec“. Se pare c„ legea pumnului Ón mas„ este la mare trecere Ón activitatea sa!
Œn buna tradi˛ie a zicerilor memorabile lansate de c„tre pre∫edintele P.D.-ist al ˛„rii, ministrul democrat se ap„r„ Óntr-un mod cel pu˛in ridicol: îNu ∫tiu ce r„u mare am f„cut s„ m„ trimit„ aici. Mie Ómi venea foarte bine c„ma∫a de prefect, Óns„ mi-au dat una de ministru, care seam„n„ mai mult cu o c„ma∫„ de for˛„. Dar sunt fericit, i-am rupt m‚necile.“ F„r„ comentarii!
C„ locul s„u era mai degrab„ la administra˛ia c„minelor studen˛e∫ti, ∫i nu Óntr-un minister at‚t de important, o dovede∫te ∫i faptul c„ este dep„∫it de
responsabilit„˛ile ce-i revin ∫i rupt de realit„˛ile ∫colii: îPe mine s„ m„ l„sa˛i Ón pace!“, spune d‚nsul. îEu vreau presiuni asupra ∫colii, nu asupra Ministerului Educa˛iei!“
La fel de rapid se deta∫eaz„ de r„spundere ministrul H„rd„u ∫i atunci c‚nd vine vorba despre schimb„rile abuzive ale directorilor de ∫coli, d‚nd vina pe inspectorii generali. Iar c‚nd se refer„ la criteriile de competen˛„ ce trebuie s„ stea la baza desemn„rii directorilor, afirma˛ia este ∫i mai colorat„: îNu sunt de acord s„ Ónlocuim so˛iile altora cu so˛iile noastre“. ™tie el ce ∫tie despre numirile fondate pe cumetrie!
Ce educa˛ie face un ministru care Ó∫i blameaz„ colegii Ón fa˛a p„rin˛ilor, care nu ∫tie s„ aprecieze eforturile profesorilor care Óncearc„ s„ evite pr„bu∫irea sistemului ∫ubrezit de at‚tea experimente?
Care sunt solu˛iile pentru schimbarea macazului, at‚ta timp c‚t ministrul se complace Ón conservatorism ∫i practici Ónvechite, consider‚nd c„ nu-i nevoie s„ st„p‚ne∫ti calculatorul ca s„ fii ministru Ón domeniul ∫tiin˛ei ∫i educa˛iei? (Of, c‚t ne aducem aminte de Suzana G‚dea!)
Iar c‚nd premierul T„riceanu i-a repro∫at c„ nu ∫tie s„ cheltuiasc„ banii aloca˛i Ónv„˛„m‚ntului, H„rd„u n-a g„sit alt r„spuns dec‚t acesta: îPolitizarea Ónv„˛„m‚ntului este ∫i cauza subfinan˛„rii lui cronice, pentru c„ nu este un domeniu care s„ dea rezultate electorale pe termen scurt“.