Monitorul Oficial·Partea II·30 mai 2005
other · respins
Alexandru Mircea
Primirea de r„spunsuri la interpel„rile adresate primului-ministru ∫i membrilor Guvernului 9–12
Discurs
Mul˛umesc, doamn„ pre∫edinte.
Fac precizarea c„ la interpelarea domnului deputat Ioan Aurel Rus, care acum nu este Ón sal„, s-a transmis r„spunsul Ón scris, iar referitor la interpelarea domnilor deputa˛i Viorel Pupez„ ∫i Emil Radu Moldovan am onoarea s„ prezint urm„torul r„spuns.
Referitor la interpelarea dumneavoastr„, prin care solicita˛i gr„birea procedurilor pentru ajutorarea unor familii din comuna Feldru, jude˛ul Bistri˛a-N„s„ud, care au avut de suferit Ón urma unor alunec„ri de teren, v„ comunic„m urm„toarele: Ón jude˛ul Bistri˛a-N„s„ud, Ón perioada 30—31 martie 2005, s-au produs alunec„ri de teren la limita administrativ-teritorial„ dintre comunele Feldru ∫i Ilva Mic„, Ón zona numit„ Cip, fiind afectate locuin˛ele edificate Ón zon„.
Ca urmare a sesiz„rii primarilor celor dou„ localit„˛i, la nivelul Comitetului Jude˛ean pentru Situa˛ii de Urgen˛„ Bistri˛a-N„s„ud a fost constituit„ o grup„ operativ„ care s-a deplasat la fa˛a locului la data de 1 aprilie anul curent, Ón vederea analiz„rii ∫i evalu„rii situa˛iei create. Aceasta a constatat c„ alunec„rile de teren au produs avarierea a opt construc˛ii, fiind grav afectate trei locuin˛e, ∫i a dispus evacuarea persoanelor sinistrate ∫i identificarea unor spa˛ii de cazare pentru acestea. De asemenea, a fost estimat„ valoarea pagubelor materiale, stabilindu-se, totodat„, ca autorit„˛ile competente s„ solicite acordarea unui ajutor const‚nd Ón materiale de construc˛ii, Ón vederea consolid„rii locuin˛elor respective.
Ulterior, la data de 4 aprilie 2005, prefectul ∫i subprefectul jude˛ului Bistri˛a-N„s„ud s-au deplasat la fa˛a locului, Ónso˛i˛i de primarii celor dou„ comune. Constat‚nd faptul c„ m„surile dispuse anterior de grupa operativ„ constituit„ la nivelul Comitetului jude˛ean pentru situa˛ii de urgen˛„ nu au fost respectate, a stabilit ca m„suri imediate evacuarea celor trei familii grav afectate, identificarea unor amplasamente Ón vederea str„mut„rii gospod„riilor respective ∫i interzicerea execut„rii unor construc˛ii Ón zona afectat„. Aceast„ ultim„ m„sur„ a fost dispus„ ca o consecin˛„ direct„ a faptului c„ toate construc˛iile afectate au fost executate, anterior, f„r„ autoriza˛ie de construire, fiind situate Ón extravilanul localit„˛ilor. Totodat„, s-a stabilit ca, p‚n„ la ob˛inerea ajutoarelor financiare ce vor fi solicitate Guvernului Rom‚niei, pe plan local s„ fie Óntreprinse ac˛iuni de Óntrajutorare const‚nd Ón acordarea de material lemnos pentru construc˛ii.
Deplasarea prefectului jude˛ului Bistri˛a-N„s„ud Ón zona afectat„ de alunec„rile de teren s-a f„cut Ón calitatea acestuia de reprezentant al Guvernului pe plan local ∫i pentru Óndeplinirea atribu˛iilor ce-i revin potrivit legii. Din informa˛iile care ne-au fost furnizate rezult„ faptul c„ nu s-au purtat discu˛ii cu caracter politic.
Œn urma deplas„rii la fa˛a locului, prefectul jude˛ului Bistri˛a-N„s„ud a informat Ministerul Transporturilor, Construc˛iilor ∫i Turismului, precum ∫i Ministerul