Monitorul Oficial·Partea II·11 octombrie 2005
other · respins
Mihai St„ni∫oar„
Discurs
Mul˛umesc, doamna pre∫edinte.
Stimate colege,
Stima˛i colegi,
Proiectul de lege respectiv prevede modificarea prevederilor lit. i) a alin. 1 al art. 45 din Legea nr. 360/2002, a∫a cum s-a prezentat, Ón sensul permiterii medicilor din re˛eaua sanitar„ a Ministerului Administra˛iei ∫i Internelor s„-∫i poat„ desf„∫ura activitatea medical„ ∫i Ón mod individual, Ón conformitate cu prevederile Legii nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, potrivit prevederilor art. 73 ∫i art. 118 din Constitu˛ia Rom‚niei, republicat„.
La lucr„ri au fost prezen˛i 21 de deputa˛i din totalul de 22 de membri ai comisiei.
Raportul comisiei a fost adoptat cu 10 voturi pentru, 3 voturi Ómpotriv„ ∫i 4 ab˛ineri, din totalul celor prezen˛i la momentul exprim„rii votului.
Potrivit prevederilor art. 75 din Constitu˛ia Rom‚niei, republicat„, ∫i ale art. 86 din Regulamentul Camerei Deputa˛ilor, Camera Deputa˛ilor este prima Camer„ sesizat„.
Œn urma discu˛iilor care au avut loc Ón ∫edin˛a din 6 septembrie 2005, comisia propune adoptarea f„r„ modific„ri a proiectului de lege.
Mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.