Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 octombrie 2006
procedural · respins
Ioan Corodan
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Am o interpelare adresat„ primului-ministru al Rom‚niei, domnului C„lin Popescu-T„riceanu.
Dup„ lichidarea judiciar„ a S.C. îTransgold“ — S.A., a c„rei activitate a fost de prelucrare a sterilelor de flota˛ie din iazurile de decantare, au fost evaluate ∫i scoase la licita˛ie activele sale, Ón valoare de 6,4 milioane dolari. Dintre toate societ„˛ile ∫i S.R.L.-urile care s-au ar„tat interesate, cele din urm„ av‚nd Ón vedere mai multe finan˛„ri europene ∫i ecologizarea mediului, locurile de munc„ sau bunul mers al acestor firme, cea mai Óndrept„˛it„ este Compania îRemin“, reprezentanta statului rom‚n, stat care are de recuperat peste 3 milioane de dolari de la S.C. îTransgold“.
Un studiu de specialitate comandat de îRemin“ arat„ c„ îTransgold“ ar putea func˛iona Ónc„ 6-7 ani, prelucr‚nd 600 tone pirit„ aurifer„ de la EM ™uior, reprezent‚nd 150 milioane dolari ∫i locuri de munc„ pentru circa 300 de angaja˛i.
Toate acestea, c‚t ∫i alte motive, care arat„ c„ at‚t statul, c‚t ∫i jude˛ul nostru ar avea numai de c‚∫tigat din repornirea acestei societ„˛i sub patronatul îRemin“-ului, nu pot convinge pe cei care trebuie s„ ia o decizie Ón aceast„ problem„ ∫i de aceea v„ solicit s„ ne comunica˛i dac„ Guvernul Rom‚niei cunoa∫te aceast„ situa˛ie ∫i, dac„ nu, v„ rug„m a interveni pentru a lua deciziile cele mai avantajoase statului rom‚n ∫i mediului de via˛„ al b„im„renilor.
V„ mul˛umesc.
Solicit r„spuns scris ∫i oral.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.