Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 iunie 2006
Dezbatere proiect de lege · respins
Eckstein Kovács Péter
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Comisia juridic„, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri a g„sit aceast„ propunere legislativ„ deosebit de important„ ∫i i-a acordat toat„ aten˛ia. Astfel, Ón ∫edin˛a din 5 aprilie, plenul Senatului a aprobat prelungirea termenului de adoptare, respectiv de respingere a propunerii legislative, de la 45 la 60 de zile.
De altfel, nu a existat nici o r„utate din partea Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri, a fost pur ∫i simplu o necorelare de program Óntre cele dou„ comisii, care nu ne-a permis s„ ne Óntrunim Ón plenul celor dou„ comisii.
Pe fond, Comisia juridic„, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri propune un raport de respingere ∫i aici o s„ citesc c‚teva pasaje din motiva˛ie, pentru c„ eu cred c„ sunt relevante:
îPotrivit art. 35 din Constitu˛ie, «Statul recunoa∫te dreptul oric„rei persoane la un mediu Ónconjur„tor s„n„tos ∫i echilibrat ecologic.»“
De asemenea, îstatul asigur„ cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.“
Totodat„, Constitu˛ia prevede Óndatorirea persoanelor fizice ∫i juridice de a proteja ∫i a ameliora mediul Ónconjur„tor.
P‚n„ la sf‚r∫itul anului 2006, Ón Rom‚nia trebuie s„ fie constituit„ re˛eaua de arii naturale protejate îNatura 2000“.
Instituirea de noi arii protejate ar putea Ónt‚mpina dificult„˛i majore prin refuzul proprietarilor de a-∫i da acordul, mai ales c„ pentru multe terenuri nici nu se cunosc proprietarii de drept. Este cauza titlurilor de proprietate, c‚te au fost date ∫i c‚te sunt contestate.
Regimul legal Ón vigoare precizeaz„ c„ instituirea regimului de arie protejat„ ∫i de zon„ de protec˛ie este prioritar„ Ón raport cu orice alte obiective. Excep˛ie fac asigurarea securit„˛ii na˛ionale, asigurarea s„n„t„˛ii oamenilor ∫i animalelor, prevenirea unor catastrofe naturale.
Ceea ce a spus domnul pre∫edinte Pascu, cu autostrada, este o situa˛ie cu totul ∫i cu totul diferit„. Aici, cei care au terenuri Ón arii care vor fi declarate protejate nu Ó∫i pierd dreptul de proprietate. Dincolo, la autostr„zi, unde trece autostrada, acolo statul Ó∫i exercit„ dreptul constitu˛ional de a expropria, cu unele desp„gubiri.
Deci, ca atare, Ón Comisia juridic„, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri s-a considerat c„ a cere acordul pentru fiecare proprietar care urmeaz„ s„ intre cu terenul Ón aria protejat„, practic, ar face imposibil„ constituirea de arii naturale protejate la care noi ne-am obligat prin tratate interna˛ionale. Dac„ un singur proprietar dintr-o zon„ nu este de acord, atunci zona deja nu mai este una compact„ ∫i eficient„.
Ca atare, noi am considerat c„ este necesar un raport de respingere. Oricum, Ón raport cu obiectul de reglementare, propunerea legislativ„ face parte din categoria legilor ordinare, iar Senatul este prima Camer„ sesizat„.