Monitorul Oficial·Partea II·24 octombrie 2005
other · adoptat
Aurelia Vasile
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Cred c„ tr„im anormalul Ón Camera Deputa˛ilor. La comisie primim tot felul de amendamente ∫i adrese din partea Ministerului Integr„rii ∫i de la alte asocia˛ii ∫i organiza˛ii. Le discut„m f„r„ prezen˛a sau Ón prezen˛a celor care nu au Ómputernicire pentru a-∫i Ónsu∫i amendamente sau a avea un punct de vedere fa˛„ de problemele ridicate Ón cadrul comisiilor. Dup„ ce avem ∫edin˛a de comisie primim alte h‚rtii din partea ministerelor, care mai cer o modificare, iar„∫i un termen, Ón condi˛iile Ón care Camera Deputa˛ilor Ó∫i pierde timpul Ón condi˛iile dezbaterii regulamentului, uit‚nd de aceste legi pe care ast„zi le consider„ foarte importante ∫i nu pot s„ mai am‚ne Ónc„ o zi p‚n„ se vor prezenta cei Óndritui˛i, conform Regulamentului Camerei, s„ le sus˛in„, dar pot s„ pun„ pe ordinea de zi altele pe care noi nu le consider„m prioritare.
Legat de faptul c„ nu totdeauna ∫i Ón guvernarea trecut„ au fost prezen˛i mini∫tri, este o mic„ deosebire. Acei mini∫tri nu au jignit niciodat„ Parlamentul Rom‚niei a∫a cum se Ónt‚mpl„ ast„zi ∫i eu cred c„ ar trebui s„ ia not„, domnule pre∫edinte, de acest lucru. Suntem parlamentari, suntem cei care trebuie s„ control„m Legislativul ∫i v„ rog s„ m„ crede˛i c„ ast„zi se Ónt‚mpl„ exact invers.
Cer, Ón continuare, s„ am‚n„m dezbaterea acestor legi p‚n„ c‚nd mini∫trii ∫i cei care trebuie s„ le sus˛in„ vor lua loc Ón aceste locuri.
Mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.