Monitorul Oficial·Partea II·16 martie 2007
Dezbatere proiect de lege · respins
Petru Andea
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„.
Stimate domnule pre∫edinte Haiduc, Stimate domnule secretar general Otiman,
Stima˛i colegi,
Conducerea Academiei Rom‚ne pe care ∫i noi o respect„m numindu-i cu respect pe membrii acesteia înemuritori“, sunt totu∫i nevoi˛i ca din Ónaltul recunoa∫terii ∫tiin˛ifice pe care o au s„ coboare la problemele terestre ∫i, dup„ cum vede˛i, s„ ne propun„ probleme concrete legate de salarizarea personalului care lucreaz„ la Academia Rom‚n„.
A∫ vrea s„ spun c„, sigur, dumnealor s-au uitat pu˛in Ón jur Ón legisla˛ia care guverneaz„ alte sectoare bugetare ∫i au constatat o serie de sporuri sau de avantaje de care al˛i salaria˛i bugetari beneficiaz„, iar Academia, nu. M„ refer Ón primul r‚nd la sporul de importan˛„ na˛ional„ care, prin Legea bibliotecilor, a ajuns s„ p„trund„ ∫i Ón Academie, la Biblioteca Academiei, dar mai pu˛in la cel„lalt personal al Academiei.
Iat„ de ce noi consider„m c„ cererea de generalizare a sporului de importan˛„ na˛ional„ formulat„ Ón principal ca revendicare la lege de c„tre conducerea Academiei este justificat„.
Al doilea subiect, abordat ∫i de domnul deputat Tab„r„, care se refer„ la echivalare, vreau s„ spun c„ aceasta a st‚rnit poate discu˛iile din Comisia de Ónv„˛„m‚nt. Noi, Ón general, ne ferim de termenul de echivalare Óntre aceste func˛ii, pentru c„ dac„ un cercet„tor principal I dore∫te Óntotdeauna s„ fie echivalat cu un profesor universitar, Ónc„ nu am avut niciun caz Ón care un profesor universitar s„ doreasc„ s„ fie echivalat cu un cercet„tor principal I. Este motivul pentru care amendamentul adus Ón comisie Ónlocuie∫te cuv‚ntul îechivalare“ cu cuv‚ntul îsimilar“. Deci salarizarea personalului din cercetare s„ fie realizat„ similar personalului didactic din Ónv„˛„m‚ntul superior.
Cu acestea, vreau s„ spun c„ Grupul parlamentar al P.S.D. sprijin„ Óntru totul proiectul de lege cu amendamentele formulate Ón comisii.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.