Monitorul Oficial·Partea II·1 iunie 2007
Informare · adoptat tacit
Mircea Valer Pu∫c„
Informare privind afilierea domnilor Constantin Amarie ∫i Dumitru
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Distins„ Camer„,
Eu doresc s„ v„ pun Ón discu˛ie dou„ aspecte. Primul c„, a∫a cum a fost redactat, raportul comisiei con˛ine cel pu˛in o eroare. Eu Ón comisie am votat Ómpotriva acestei propuneri legislative, iar Ón raport se spune c„ membrii comisiei, Ón unanimitate, au fost pentru adoptare. Este o rectificare necesar„ pe care ˛in s-o fac de la tribun„.
Al doilea lucru pe care doresc s„ vi-l comunic este c„, Ón momentul de fa˛„, Ón institu˛iile de Ónv„˛„m‚nt superior sau Ón unele institu˛ii de Ónv„˛„m‚nt superior func˛ioneaz„ gr„dini˛e. Or, dac„ noi, ast„zi, adopt„m o astfel de prevedere legislativ„, este ca ∫i cum am trimite un semnal c„ ceea ce s-a desf„∫urat p‚n„ acum s-a desf„∫urat Ón afara legii.
Eu ∫i Ón comisie am Óncercat s„-mi conving colegii c„, de fapt, este fie o suprareglementare, fie este o lege nenecesar„, at‚ta vreme c‚t Ón fapt, Ón practic„, Ón unele institu˛ii de Ónv„˛„m‚nt superior sunt organizate gr„dini˛e ∫i func˛ioneaz„ bine mersi.
Din aceste motive, eu propun respingerea acestei propuneri legislative.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.