Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 septembrie 2005
procedural · respins
Kibedi Katalin Barbara
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Distins Senat,
Argumentarea pentru aceste modific„ri sunt directivele Uniunii Europene de aliniere la legisla˛ia comunitar„ Ón ce prive∫te regimul societ„˛ilor comerciale.
Trei sunt aspectele care apreciez c„ sunt, Ón mod deosebit, de re˛inut. Œn primul r‚nd, majorarea capitalului social al societ„˛ilor comerciale la 25.000 euro. Numai c„ aceast„ prevedere, pentru a nu destabiliza mediul de afaceri, a impus ∫i fixarea unui termen p‚n„ la care societ„˛ile comerciale s„-∫i Óndeplineasc„ aceast„ obligativitate.
Ini˛ial, s-a fixat ca termen 1 iulie 2006, Óns„ amendamentul propus a fost — s-a luat Ón considerare c„ aceasta Ónsemna aproximativ un an de zile — ca acest termen de un an s„ se calculeze de la data intr„rii Ón vigoare a prezentei legi.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 129/30.IX.2005 Al treilea aspect, pentru a conferi garan˛ii comercian˛ilor, respectiv, creditorilor, era de abrogat dizolvarea f„r„ lichidare.
Mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.