Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 iulie 2003
other · respins
Petre Ciotlo∫
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Asocia˛ia Mondial„ a Serviciilor Publice de Ocupare este o organiza˛iei interna˛ional„ nonprofit care are caracter tehnic ∫i care reune∫te, de comun acord, institu˛ii publice ∫i departamente guvernamentale care au Ón sarcin„ implementarea politicilor privind pia˛a muncii sau managementul resurselor umane.
Agen˛ia Na˛ional„ pentru Ocuparea For˛ei de Munc„ a ini˛iat unele demersuri privind afilierea la Asocia˛ia Mondial„ a Serviciilor Publice de Ocupare Ón anul 1999, dar p‚n„ Ón prezent nu a achitat nici un fel de contribu˛ie la aceast„ asocia˛ie, neexist‚nd baza legal„ pentru efectuarea acestei pl„˛i.
Posibilitatea pl„˛ii contribu˛iei a fost reglementat„ prin Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigur„rilor pentru ∫omaj ∫i stimularea ocup„rii for˛ei de munc„, Ón art. 33 alin. 1 lit. i), stipul‚ndu-se c„ din sursele financiare constituite Ón cadrul bugetului asigur„rilor pentru ∫omaj se pot acoperi ∫i cheltuieli privind participarea la activitatea unor organiza˛ii interna˛ionale, inclusiv plata contribu˛iilor pentru afilierea la acestea.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.