Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 noiembrie 2005
other · respins
™erban Nicolae
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Doamnelor ∫i domnilor colegi,
Grupul parlamentar P.S.D. sus˛ine aceast„ propunere legislativ„. Nu avem cum s„ fim de acord cu punctul de vedere al Guvernului, m„car pentru faptul c„ el nu este, ca s„ spun a∫a, la zi.
Dac„ s-ar fi citit raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri, s-ar fi observat c„ Ón ceea ce prive∫te ultimul punct a existat un amendament admis, Ónsu∫it de ini˛iator, care a Ón˛eles s„ renun˛e la ultima propunere. Domnul senator Vasilescu a men˛ionat acest lucru, deci nu era cazul s„ mai fie men˛ionat Ón punctul de vedere al Guvernului.
Œn ceea ce prive∫te influen˛ele financiare, este vorba de reglementarea unei chestiuni care s„ pun„ cap„t practicilor neunitare Ón materie de acordare a acestui statut, de lupt„tor persecutat sau de persoan„ persecutat„ din motive politice. Nu este vorba de inventarea unor categorii noi. Dac„ este s„ vorbim cinstit, ace∫ti oameni au avut de suferit, ori au avut, ori nu au avut, dar cei care au avut de suferit trebuie s„ se Óncadreze Ón aceste m„suri reparatorii. Nu este vorba de inventarea unor categorii noi, nu este vorba de crearea de statute privilegiate suplimentare, de aceea fi∫a financiar„ Óntocmit„ de Guvern este f„cut„ neprofesionist ∫i pornind de la o premis„ gre∫it„. Se spune: îSe ia Ón calcul varianta 1.000 de persoane, pentru c„ nu s-a putut face evaluarea num„rului celor care au beneficiat de
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 184/28.XI.2005 drepturile prev„zute de Decretul nr. 118/1990“. Or, aici nu este vorba de categorii noi, este vorba de o calificare a elementelor care concur„ la acordarea acestui statut de persoan„ care a avut de suferit din motive politice.
Eliminarea referirii din art. 1 la îinfrac˛iune politic„ sau motiv politic, potrivit Decretului nr. 3/1990“ nu are nici un fel de leg„tur„ cu acordarea unor statute noi sau a unor calit„˛i noi altor persoane, dec‚t celor care, Óntr-adev„r, au avut de suferit Ón acea perioad„, pentru c„, Ón esen˛„, la asta se reduce toat„ chestiunea: respect„m suferin˛a celor care au fost persecuta˛i din motive politice ∫i acord„m ni∫te drepturi reparatorii sau nu?
Mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.