Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 martie 2006
procedural · adoptat
Gheorghe David
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Declara˛ia mea are un titlul din care se pot extrage chiar ∫i concluziile: îStatutul de spital euroregional pentru Spitalul Clinic Jude˛ean de Urgen˛„ Timi∫oara“. De∫i datoriile de 16,5 milioane lei acumulate anterior au sc„zut, la finele lui 2005 ele au fost de 15,8 milioane, din care peste 12 milioane lei reprezint„ datoriile c„tre furnizorii de medicamente, facturile provenind din luna septembrie 2004 p‚n„ la sf‚r∫itul anului trecut. Diferen˛a o reprezint„ pl„˛ile neefectuate la materiale sanitare, reactivi ∫i prest„rile de servicii. Nivelul bugetului trimestrului I din anul 2006 nu permite efectuarea pl„˛ilor restante, drept urmare se impune e∫alonarea acestora la Ón˛elegere cu furnizorii. Pentru Ómbun„t„˛irea actului medical, conducerea spitalului jude˛ean a Ónaintat un memoriu Direc˛iei de S„n„tate Public„ Timi∫ ∫i Ministerului S„n„t„˛ii, din care am extras urm„toarele propuneri:
— cre∫terea tarifului pe caz ponderat conform cu expertiza spitalului ∫i cu cre∫terea continu„ a fondului de salarii, a costurilor cu utilit„˛ile, cu hrana ∫i medicamentele;
— posibilitatea de a interveni local, la nivel de consiliu de administra˛ie ∫i de consiliu director, pentru modificarea structurii spitalului, de exemplu: comasarea clinicilor de chirurgie general„, medicin„ intern„ ∫i sec˛iei de specialitate, pentru mobilitatea ∫i eficientizarea personalului prin redistribuire ∫i reducere;
— crearea de alternative rezonabile pentru personalul medical superior ∫i mediu supranumerar, care ar putea s„ fie disponibilizat Ón cazurile Ón care, prin nivelul activit„˛ii, nu se justific„ men˛inerea lor la locul de munc„;
— deblocarea de urgen˛„ a posturilor pentru a da posibilitatea de a disponibiliza personalul incompetent, indisciplinat, de Óncadrare de personal calificat corespunz„tor ∫i de deblocare de urgen˛„ a externaliz„rii serviciilor.
De exemplu, externalizarea blocului alimentar ar permite preluarea personalului de c„tre firme experte, investi˛ii importante, reducerea de cheltuieli ∫i cre∫terea calit„˛ii serviciilor.
Pentru ameliorarea c‚t de c‚t a situa˛iei dramatice existente, conducerea spitalului a luat c‚teva m„suri, fire∫te, Ón limita competen˛elor sale, Óns„ problema fundamental„ pentru noi, spune directorul general al spitalului, profesor dr. Mihai Ionac, este finan˛area.
Œn opinia sa ∫i a colegilor s„i, ie∫irea din criza prelungit„ Ón care se afl„ ar trebui s„ Ónceap„ cu acordarea statutului de spital euroregional. Este un deziderat aflat de mult„ vreme Ón discu˛ie, dar numai at‚t. Argumentele Ón favoarea ob˛inerii unui astfel de statut nu pot fi nici pe departe neglijate, iat„, doar, c‚teva dintre ele: faptul c„ se afl„ Óntr-un puternic centru universitar medical, cu o tradi˛ie de peste ∫ase decenii ∫i c„ asigur„ tratamente bolnavilor din jude˛ele limitrofe, care datorit„ complexit„˛ii ∫i gravit„˛ii bolilor de care sufer„ nu pot fi tratate Ón spitalele jude˛ene de re∫edin˛„; este unul dintre ele.