Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 aprilie 2006
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Ivan Cismaru
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Doamnelor ∫i domnilor colegi,
Comisia a luat Ón dezbatere aceast„ ini˛iativ„ legislativ„ ∫i a constatat c„ nu mai are obiect, Óntruc‚t prin Ordonan˛a de Guvern nr. 11/2006, pe care noi am votat-o Ón urm„ cu aproximativ dou„ s„pt„m‚ni, toate
Da, domnule pre∫edinte. Mul˛umesc.
A∫ dori s„ v„ informez de faptul c„ domeniul este deja reglementat de Ordonan˛a Guvernului nr. 11/2006 ∫i este chiar elaborat Ón conformitate cu recomand„rile formulate chiar de Consiliul Uniunii Europene, cu privire la acest fapt.
f n‚nd cont de faptul c„ proiectul de lege a primit deja avize negative de la Comisia pentru administra˛ia public„, organizarea teritoriului ∫i protec˛ia mediului ∫i de la Comisia juridic„, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri, iar Guvernul nu sus˛ine aceast„ ini˛iativ„ legislativ„, da˛i-mi voie s„ v„ spun c„ ∫i Agen˛ia Na˛ional„ pentru Sport, de asemenea, nu o sus˛ine.
Intr„m din nou Ón zona paralelismului. Se pare c„ noi am fost mai devreme ∫i bine inten˛iona˛i.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.