Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 decembrie 2006
other · respins
Nicolae Popa
Continuarea dezbaterii ∫i adoptarea Proiectului legii bugetului de stat pe anul
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Doamnelor ∫i domnilor deputa˛i ∫i senatori,
Eu a∫ vrea s„ Ól informez, cu tot respectul, pe domnul deputat Lucian Augustin Bolca∫ c„ nu are informa˛iile corecte, pentru c„ noi atunci c‚nd am negociat la vremea respectiv„ cu partenerii no∫tri de alian˛„ am stabilit cu totul altceva. Nu s-a respectat cuv‚ntul dat de ei, nu de noi, ∫i, ca atare, s„ nu fim culpabiliza˛i pe nedrept.
Œn alt„ ordine de idei, a∫ vrea s„ v„ spun c„ noi suntem la valid„ri, ∫i nu la audieri.
Œn al treilea r‚nd, vreau s„ v„ spun c„ din cei 4 candida˛i numai 3 sunt prezen˛i ast„zi Ón sal„. Este inadmisibil ca unul dintre candida˛i s„ lipseasc„. Asta Ónseamn„ lips„ de respect ∫i considera˛ie pentru Parlament.
Ca atare, v„ solicit„m s„ fie prezen˛i to˛i cei 4 candida˛i pe care i-a˛i propus aici, iar dac„ nu, s„ vin„ din cei doi unul, s„ fie nominalizat Ón locul celui care lipse∫te.
V„ mul˛umesc.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 197/29.XII.2006
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.