Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 iunie 2006
other · adoptat
™erban Nicolae
Discurs
Mul˛umesc.
Domnule pre∫edinte, Doamnelor ∫i domnilor colegi,
Propunerea cu retrimiterea la comisie Ónseamn„, Ón primul r‚nd, c„ cei care au ini˛iat acest proiect, ordonan˛a, recunosc c„ au f„cut o gre∫eal„, o gre∫eal„ foarte mare. Nu m„ hazardez s„ o calific a∫a cum ar merita, pentru c„ suntem to˛i la tribuna Senatului, dar aceasta Ónseamn„ acum c„ am f„cut o gre∫eal„ ∫i la dezbaterea Ón comisii, c„ am f„cut o gre∫eal„ ∫i la elaborarea raportului.
™i cu aceast„ chestiune nu putem fi de acord. Dac„ rezulta din dezbateri c„ este necesar„ o procedur„ de modificare la raport sau la amendamente, am fi fost de acord, dar declara˛ie la o lege de ratificare nu se poate face.
V„ aduc Ón aten˛ie faptul c„ Rom‚nia, dup„ 1990, nu a f„cut nici un fel de declara˛ie la nici un fel de acord, nici bilateral, nici multilateral. Ar fi o premier„ nedorit„ ∫i ar fi lipsit de orice fel de efect s„ facem o declara˛ie Ón acest sens. A f„cut Rom‚nia o singur„ declara˛ie comun„ la Acordul cu Federa˛ia Rus„, ∫i acolo era vorba de tezaur, c„ a amintit cineva de tezaur. Deci propunerea nu-∫i are nici rostul, nici sensul, nici nu poate s„ ne ajute la nimic.
Amendamentul, a∫a cum a fost f„cut, ca ∫i declara˛ia care se preconizeaz„, ar modifica textul acordului. Din acest punct de vedere nu avem ce s„ discut„m, nu se poate interveni pe acord. Œl admitem sau Ól respingem. ™i eu sper c„ Ól vom respinge.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.