Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 aprilie 2006
other · respins
™erban Nicolae
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Doamnelor ∫i domnilor colegi,
Am ascultat ∫i eu cu aten˛ie expunerea de motive a doamnei ministru ∫i nu am Ón˛eles, dac„ tot am liberalizat o profesie, acum s„ o prelu„m sub controlul ministrului justi˛iei. De precizat c„ aceast„ liberalizare s-a f„cut Ón anul 2000, deci nu putem fi acuza˛i noi, cei de la P.S.D., c„ am fi intervenit Ón vreun fel Óntr-o astfel de chestiune.
Dar dincolo de acest lucru, exercitarea de c„tre ministrul justi˛iei a controlului privind num„rul de profesioni∫ti Óntr-o astfel de situa˛ie nu m„re∫te num„rul, nici nu-i face mai responsabili, ∫i nici nu mic∫oreaz„ onorariile.
De altfel, repet, eu nu cred c„ exist„ vreun document european — ∫i asta era Óntrebarea mea, la care nu s-a r„spuns —, care s„ stabileasc„ c„, printr-o lege, trebuie s„ reglement„m mercuriarul onorariilor de executori judec„tore∫ti.
De altfel, din acest punct de vedere, dac„ noi consider„m c„ activitatea de executor judec„toresc este legat„ de activitatea instan˛elor, de punerea Ón executare a sentin˛elor, atunci s„ vedem dac„ nu cumva o astfel de competen˛„ trebuie s„ revin„ Consiliului Superior al Magistraturii, care, prin activitatea judec„toreasc„, este mult mai direct interesat de punerea Ón aplicare a sentin˛elor.
Eu nu cunosc s„ fie un num„r foarte mare de pl‚ngeri la CEDO legate de faptul c„ oamenii nu ∫i-au putut pune Ón executare hot„r‚rile judec„tore∫ti din cauz„ c„ nu au fost suficien˛i executori. Au fost motive legate de altceva, au fost motive legate de faptul c„ nu au vrut, c„ au cerut onorarii prea mari, dar, Ón nici un caz, nu cred c„ ace∫ti oameni au spus îÓntoarce˛i aceast„ profesie sub controlul ministrului justi˛iei, c„ altfel nu ne mai descurc„m“. ™i nu cred c„ o profesie exercitat„ Ón mod liber poate s„ fie mai eficient„ dac„ este pus„ sub controlul ministrului justi˛iei, pentru c„ ministrul justi˛iei, p‚n„ la urm„, nu are atribu˛ii — ne mai uit„m Ónc„ o dat„ Ón legea privind organizarea acestei institu˛ii — nu are atribu˛ii Ón leg„tur„ cu procesele, cu desf„∫urarea lor, cu punerea Ón executare a hot„r‚rilor judec„tore∫ti.
Altminteri, s„ spunem c„ are atribu˛ii ∫i Ón leg„tur„ cu deschiderea dosarelor, ∫i cu instrumentarea lor, ∫i cu darea sentin˛elor, ∫i cu punerea Ón executare. Dar eu nu cred c„ asta este solu˛ia pentru o profesie liber„. V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.