Monitorul Oficial·Partea II·7 iunie 2005
other · respins
™tefan Baban
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Doamnelor ∫i domnilor deputa˛i,
îRom‚nia ∫i reala integrare Ón U.E.“
Pe 25 aprilie 2005, Rom‚nia a semnat Tratatul de aderare la Uniunea European„, iar ratificarea acestui tratat s-a realizat Ón mai pu˛in de o lun„ de la semnare. Momentul este ∫i va fi important pentru to˛i rom‚nii, acest lucru pun‚ndu-∫i amprenta asupra tuturor
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 76/7.VI.2005 aspectelor vie˛ii economice, politice ∫i sociale din Rom‚nia. Dup„ semnarea acestui tratat, continu„ cu mai mult„ patim„ analizele, prelegerile ∫i se insist„ asupra beneficiilor ader„rii ∫i integr„rii ∫i mai pu˛in asupra costurilor reale ale acestui fenomen.
Trebuie s„ realiz„m cu to˛ii, mai bine spus, s„ con∫tientiz„m c„, dac„ vom fi primi˛i Ón marea familie european„, nu va curge lapte ∫i miere, nu vom reu∫i dintr-o dat„ s„ atingem standardele de via˛„ ∫i civiliza˛ie ale celor cu care ne a∫ez„m la aceea∫i mas„. Dar trebuie s„ Ón˛elegem, totodat„, c„ Rom‚nia nu poate tr„i separat, c„ a f„cut din totdeauna parte din Europa ∫i c„, dup„ furtun„, vine ∫i soarele.
Œn perioada care va urma, perioada preader„rii, Ón via˛a fiec„rui rom‚n vor interveni schimb„ri importante, unele destul de brutale, marea majoritate implic‚nd cheltuieli enorme ∫i, deci, fenomene sociale, pentru c„ veniturile popula˛iei vor r„m‚ne cu mult Ón urma scumpirilor pe care suntem obliga˛i s„ le oper„m pentru a putea face fa˛„ cerin˛elor impuse de ˛„rile membre ale Uniunii Europene. Concluzia este trist„: pe l‚ng„ lapte ∫i miere, integrarea aduce ∫i mult„ fiere.
Astfel, primele major„ri, deja sim˛ite, au fost cele de la gazele naturale. Trendul cresc„tor va trebui s„-∫i urmeze cursul firesc, pentru ca la 01.01.2007 pre˛ul gazelor naturale autohtone s„ fie la nivelul celor din import. Nici energia electric„ nu este uitat„, astfel c„, Ón urm„torii doi ani, pre˛ul acesteia va cre∫te cu cel pu˛in 50%. ™i, ca totul s„ fie complet, eliminarea subven˛iei acordate produc„torilor ∫i distribuitorilor de energie termic„ va duce ∫i la scumpirea acesteia, astfel Ónc‚t, la data intr„rii Ón Europa, rom‚nii care vor mai fi racorda˛i la sistemul termic centralizat vor pl„ti valoarea integral„ a producerii ∫i distribu˛iei acesteia. Nu ∫tim dac„ ∫i salariile acestora vor reu∫i s„ acopere, p‚n„ la 01.01.2007, aceste scumpiri.
Ce primesc Ón schimb rom‚nii ca s„ poat„ face fa˛„ integr„rii? Imediat, nu prea multe, pentru c„ trebuie s„ dovedim europenilor c„ ne dorim cu adev„rat aceast„ integrare, c„ suntem preg„ti˛i din toate punctele de vedere pentru a fi buni parteneri ∫i, mai ales, c„ am Óndeplinit ∫i Óndeplinim tot ceea ce ne-au solicitat negociatorii U.E. Lucruri care, fie vorba Óntre noi, nu sunt absurde dec‚t pentru cei care, timp de 15 ani, au mimat restructurarea economic„, reforma Ón justi˛ie ∫i administra˛ia public„, care au g‚ndit c„ mai au la dispozi˛ie ceva timp sau, chiar mai r„u, care au solicitat c„, p‚n„ la finalizarea marii privatiz„ri, este bine s„ aib„ loc Ónt‚i marile devaliz„ri, pentru ca, apoi, s„ nu mai conteze dec‚t la num„rare ∫i planificare.