Monitorul Oficial·Partea II·29 septembrie 2006
Dezbatere proiect de lege · respins
Cristian Sorin Dumitrescu
Dezbateri asupra propunerii legislative pentru modificarea art. 55 din
Discurs
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
## Doamnelor ∫i domnilor,
Œn leg„tur„ cu faptul c„ aceast„ lege este sau nu o lege organic„ nu vreau s„ m„ pronun˛, dar vreau s„ v„ spun care este procedura ∫i cum se interpreteaz„ aceast„ situa˛ie, nevr‚nd s„ dau dreptate nici uneia dintre p„r˛i, dar problema ridicat„ este o problem„ real„.
O lege este votat„ dac„ este declarat„ lege organic„. Œn interiorul unei legi, Óns„, pot exista p„r˛i componente, articole care s„ nu fie legi organice.
Dac„ modificarea despre care se vorbe∫te, din p„cate nu am textul ∫i nu l-am studiat a∫a cum ar fi trebuit, ca s„ Óncerc s„-mi dau ∫i o opinie de jurist, prive∫te, pentru c„ ea Óntr-adev„r modific„ dou„ legi organice, dac„ Ón interior modific„rile aduse privesc aspecte care ˛in de caracterul organic sau determin„ caracterul organic al legii, atunci doamna deputat are dreptate.
Dac„ aceste modific„ri nu ˛in de caracterul organic al legii ∫i sunt aspecte legate, s„ spunem, de o lege ordinar„, atunci nu avem o lege organic„.
Deci mai departe cred c„ trebuie s„ stabileasc„, eventual, Curtea Constitu˛ional„, dac„ va fi sesizat„ pe aspecte de neconstitu˛ionalitate, f„r„ Óns„ a elimina aceast„ posibilitate pe care doamna deputat Olgu˛a Vasilescu a ridicat-o, ∫i care Ón mod normal — trebuie s„ recunoa∫tem — trebuia s„ fie eviden˛iat„ Ón raportul Comisiei juridice, de disciplin„ ∫i imunit„˛i, lucru care nu s-a f„cut.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.